spot_img

Furturile de energie din zona Delgaz Grid au pus, anul trecut, în pericol viața a peste 1.000 de persoane

  • Circa 20,5 milioane de lei este prejudiciul creat de sustragerile din rețelele companiei;  
  • Peste 23 milioane de kWh este cantitatea de energie electrică și gaze sustrasă;
  • Suspiciunile privind consumul fraudulos pot fi raportate la raporteazafrauda@delgaz-grid.ro, la 031 782 9807 (PIN 1838) sau direct la cea mai apropiată secție de poliție;

Un număr de 1.275 de cazuri de intervenții ilegale realizate de diverse persoane la instalațiile de energie au fost identificate, anul trecut, în cele 20 de județe din aria operațională a companiei de distribuție Delgaz Grid, majoritatea acestora vizând furtul de electricitate, dar au existat și câteva sute de situații în care scopul urmărit a fost sustragerea de gaze naturale.

În județele Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț și Bacău au fost depistate peste 780 de persoane care au modificat instalațiile electrice pentru a evita înregistrarea consumului real. În schimb, în alte aproape 500 de cazuri, consemnate cu precădere în județe din Transilvania, Banat dar și Moldova, ținta intervențiilor neautorizate a fost reprezentată de instalațiile de gaze naturale.

În total, peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut (peste 11 milioane kWh gaze naturale și peste 12 milioane kWh energie electrică), iar prejudiciul rezultat depășește 20,5  milioane de lei. Cantitatea de energie sustrasă este echivalentă cu consumul anual de gaze naturale al trei spitale municipale, respectiv consumul anual de energie electrică al cinci spitale municipale care, împreună, deservesc aproximativ 300.000 de locuitori.

Riscuri reale: explozii, incendii și electrocutări

Delgaz Grid reamintește că intervențiile neautorizate la branșamente sau realizarea de instalații clandestine pot duce la explozii, intoxicații, incendii sau electrocutări – incidente cu potențial devastator, care pot provoca pierderi de vieți omenești și distrugerea locuințelor.

Potențialele economii obținute prin evitarea înregistrării consumului nu justifică în niciun caz asemenea riscuri, mai ales când vorbim despre afectarea sănătății sau vieții oamenilor.

Consumul fraudulos nu afectează doar operatorul de distribuție, ci și consumatorii corecți, influențând calitatea serviciului de alimentare cu energie și generând riscuri în comunitate.

Consumul fraudulos este o formă de furtși este sancționat conform Codului Penal. Pentru identificarea persoanelor responsabile și recuperarea prejudiciilor, Delgaz Grid formulează și transmite plângeri penale către instituțiile abilitate.

Recomandări pentru siguranța consumatorilor

  • NU permiteți persoanelor neautorizate să intervină asupra contoarelor sau echipamentelor de măsurare;
  • NU acceptați improvizații la conductele de gaze naturale sau cablurile electrice.

Raportările au un rol decisiv în protejarea comunităților. Toate sesizările sunt verificate cu respectarea confidențialității identității persoanei care le transmite.

Suspiciunile de consum fraudulos pot fi raportate la: raporteazafrauda@delgaz-grid.ro, telefonic: 031 782 9807 (PIN 1838) – apel gratuit sau la cea mai apropiată secție de poliție.

Hot this week

spot_img

Salina Turda, destinația care transformă o simplă vizită într-o experiență de neuitat

Puține locuri reușesc să impresioneze de la primul pas...

Rețea de falsificatori de carduri, destructurată la Târgu Mureș

Astăzi, 20 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a...

Tunurile pe canalizarea satului Hădăreni, la Chețani

În cadrul unui interviu acordat pentru website-ul stirimures.ro, primarul...

Barbat carbonizat la Tarnaveni

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târnăveni au fost solicitați...

Incendiu cu degajări de fum, la Reghin

Pompierii reghineni au intervenit, în această seară, la un...

Topics

Rețea de falsificatori de carduri, destructurată la Târgu Mureș

Astăzi, 20 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a...

Tunurile pe canalizarea satului Hădăreni, la Chețani

În cadrul unui interviu acordat pentru website-ul stirimures.ro, primarul...

Barbat carbonizat la Tarnaveni

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târnăveni au fost solicitați...

Incendiu cu degajări de fum, la Reghin

Pompierii reghineni au intervenit, în această seară, la un...

Bătaie la Târnăveni

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târnăveni au reținut, la...

Accidente la Sighișoara și Lăpușna – intervin pompierii

Un accident rutier GRAV s-a produs, în această după-amiază,...

Patrioții din Chețani s-au unit în jurul unui om: Nicolae Csegoldi

Începând de astăzi, AUR Chețani are organizație, are conducere...

Related Articles

Popular Categories