Din toamnă, evaluarea elevilor din învățământul primar și gimnazial va avea la bază standarde naționale și trei niveluri de performanță: de bază, consolidat și avansat. Sistemul de notare rămâne neschimbat, însă profesorii vor primi criterii comune care stabilesc mai clar ce trebuie să știe și, mai ales, ce trebuie să poată face un elev.
Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, precizează că introducerea standardelor nu înseamnă apariția unei noi grile de note. Schimbarea urmărește uniformizarea modului în care sunt apreciate competențele elevilor în școlile din România.
Trei niveluri: de bază, consolidat și avansat
Standardele vor fi raportate la competențele prevăzute deja în programa școlară, care nu este modificată prin această măsură.
Pentru fiecare standard de învățare vor exista trei niveluri de performanță: de bază, consolidat și avansat. Profesorul va putea stabili astfel nu doar dacă elevul a acumulat anumite cunoștințe, ci și în ce măsură este capabil să le utilizeze.
Diferențele dintre cele trei niveluri vor ține de modul în care copilul aplică informațiile, de autonomia pe care o are în procesul de învățare și de capacitatea de a transfera ceea ce a învățat către situații diferite.
Un elev va putea fi evaluat inclusiv prin raportare la felul în care aplică o competență în contexte familiare, în situații pe care nu le-a mai întâlnit sau în probleme inspirate din viața reală.
Notele rămân, evaluarea devine mai clară
Bogdan Cristescu atrage atenția asupra diferenței dintre evaluare și simpla acordare a unei note.
„Nota este o imagine la un anumit moment, dacă vreți, ca un flash. Evaluarea este un proces mult mai larg”, a explicat directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare.
Prin noile standarde, evaluarea elevilor ar trebui să ofere profesorilor o imagine mai clară asupra progresului fiecărui copil și asupra zonelor în care acesta mai are nevoie de sprijin.
Notele și calificativele nu dispar. Schimbarea vizează criteriile aflate în spatele evaluării, astfel încât aceeași competență să fie analizată după repere comune, indiferent de școala în care învață copilul.
Din toamnă, accentul nu va mai cădea exclusiv pe capacitatea elevului de a reproduce informații. Profesorii vor urmări și dacă acesta știe să le aplice, poate lucra independent și poate utiliza ceea ce a învățat în situații concrete.







