O descoperire surprinzătoare a fost făcută la Grădina Zoologică din Târgu Mureș, unde zeci de pietre de pavaj și borduri sculptate, vechi din perioada administrației primarului Bernády György, au fost recuperate după ce ani la rând au fost considerate simple deșeuri.
Blocurile de piatră au fost găsite în cele mai neașteptate locuri: în apropierea padocurilor urșilor și leilor, dar și împrăștiate prin pădurea din incinta Grădinii Zoologice.
În loc să ajungă la groapa de gunoi, aceste elemente de patrimoniu au fost salvate și reintegrate într-un proiect amplu de ecologie urbană și conservare a istoriei orașului.
O parte dintre pietre pot fi deja admirate de vizitatori în cadrul expoziției permanente „Grădina pietrelor salvate”, amenajată în incinta Grădinii Zoologice. Restul vor fi reutilizate în lucrările de reamenajare urbană, inclusiv pe strada Doctor Knöpfler Vilmos (fosta Brăila), unde vor primi o nouă viață.
Nu este pentru prima dată când astfel de vestigii sunt readuse în spațiul public. În anul 2023, strada Târgului a fost reamenajată parțial cu pietre sculptate recuperate, iar proiectul s-a bucurat de aprecierea comunității.
Reprezentanții Grădinii Zoologice spun că acțiunile de identificare și recuperare a pietrelor istorice vor continua, mesajul fiind unul clar: patrimoniul nu trebuie abandonat, ci protejat și valorificat pentru generațiile viitoare.







