O intervenție spectaculoasă a fost realizată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, unde medicii au reușit să replanteze mâna dreaptă a unui bărbat de 33 de ani, amputată complet într-un grav accident produs în gospodărie.
Totul s-a întâmplat după ce bărbatul, din județul Mureș, și-a prins mâna într-un circular, suferind o amputație totală la nivelul încheieturii. Cursa contracronometru până la spital avea să fie decisivă.
Pacientul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe în mai puțin de două ore de la accident, iar mâna amputată a fost transportată și conservată corespunzător, aspecte care au făcut posibilă intervenția chirurgicală.
Operația a durat aproximativ opt ore și a implicat o echipă multidisciplinară de specialiști. După intervenție, pacientul a fost internat în Secția Clinică ATI pentru monitorizare, iar ulterior a fost transferat în Compartimentul de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă, în stare stabilă.
Intervenția a fost coordonată de Dr. Georgeta Cif, medic primar chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă. Din echipă au mai făcut parte Dr. Horvath Zsuzsanna, medic primar ATI, Dr. Marian Ștefana, medic primar ortopedie-traumatologie, precum și medicii rezidenți Dr. Alina Cehan și Dr. Iasmina Șanta.
Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș au anunțat că evoluția postoperatorie a pacientului este favorabilă, iar cazul reprezintă încă o reușită remarcabilă a echipei de microchirurgie reconstructivă.







