spot_img

Acțiune a polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale Mureș, în cadrul unui ordin european de anchetă

La data de 8 martie 2026, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în comunele Corunca, Crăciunești și Păsăreni, în cadrul unui ordin european de anchetă.

Activitățile au fost desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, în baza delegării procurorului, pentru sprijinirea autorităților judiciare din Germania, respectiv Procuratura Traunstein.

În cauză sunt implicați trei bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 34 de ani, cercetați de autoritățile germane pentru săvârșirea, pe parcursul anului 2025, a unor infracțiuni de înșelăciune, comise în cadrul unui grup infracțional organizat, în domeniul lucrărilor de construcții.

Pe numele acestora au fost emise mandate europene de arestare.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri de interes în cauză, printre care dispozitive electronice, documente și înscrisuri în legătură cu activitatea infracțională, o ștampilă, o armă cu aer comprimat de calibrul 4.5 mm, dar și 25.300 de euro.

De asemenea, au fost depistați doi dintre bărbații vizați, aceștia fiind prezentați procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, care a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.

În cursul zilei de mâine, aceștia urmează să fie prezentați instanței de judecată, în vederea luării măsurii arestării preventive.

Referitor la cel de-al treilea bărbat, există indicii că s-ar afla pe teritoriul unui alt stat.

Hot this week

spot_img

SCANDAL VIOLENT ÎN VĂTAVA! POLIȚIST LOVIT ÎN CAP, S-A TRAS CU ARMA!

Momente tensionate în comuna Vătava, unde un conflict izbucnit...

Șoc la Luduș – Marius Dudilă – INCOMPATIBIL

Agenția Națională de Integritate a dat astăzi o veste...

AVRAM GAL, NUMELE CARE DESCHIDE UȘI ÎN LUMEA MARELOR AFACERI: CONEXIUNI LA VÂRF ȘI MIȘCĂRI DE CULISE

În spatele multor investiții care schimbă harta economică a...

TÂRGU MUREȘ, CAPITALA HANDBALULUI! Dueluri de foc la Trofeul Carpați NIRO, cu România în prim-plan

Spectacol total în Sala Polivalentă din Târgu Mureș! Între...

Topics

Related Articles

Popular Categories