spot_img

61 de câini, ținuți în aceeași gospodărie!

Începând cu data de 13 februarie 2024, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au efectuat demersuri pentru clarificarea situației și luarea măsurilor de protecție a 61 de câini aflați la o locuință din orașul Teiuș.

În urma verificărilor efectuate împreună cu Direcția Sanitar Veterinară, Garda de Mediu, Direcția de Sănătate Publică și Primăria Orașului Teiuș, a fost evaluată starea de sănătate a fiecărui animal, iar cu sprijinul mai multor asociații pentru protecția animalelor, 41 de exemplare au fost plasate în adăposturi din județele Alba și Sibiu.

În legătură cu alte 20 de animale, a căror stare de sănătate este corespunzătoare și a căror hrănire și îngrijire este asigurată de către o persoană din localitate, sunt efectuate, în continuare, demersuri, pentru a fi plasate în adăposturi.

Întrucât, în urma controlului efectuat, au rezultat și aspecte care ar putea întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uciderea cu intenție, fără drept, a animalelor și intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului animalelor.  

Totodată, proprietara animalelor a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare totală de 12.000 de lei, pentru că nu a asigurat condiții de viață, bunăstare și asistență medicală corespunzătoare și pentru că a omis să sterilizeze și să microcipeze o parte din animale.

spot_img

Hot this week

spot_img

Școala din Chețani, transformată cu peste 3 milioane lei

Schimbare majoră pentru elevii din Chețani chiar înainte de...

Prima zonă „Kiss & Ride” a fost amenajată la Iernut

Primăria Iernut introduce, odată cu începerea noului an școlar,...

Voluntar ISU Mureș, salvator la doar 18 ani

Un voluntar ISU Mureș de doar 18 ani a...

Lucrări de mentenanță luni la Spa Potaissa

Centrul Spa Potaissa din Turda anunță efectuarea unor lucrări...

Accident mortal în Târgu Mureș. Motociclist de 28 de ani

Un accident mortal în Târgu Mureș s-a produs vineri...

Topics

AUR Mureș împarte peste 300 de ghiozdane elevilor

Cu doar câteva zile înainte de începerea noului an...

Descoperire șocantă în Mureș! Bărbat găsit mort

Descoperire șocantă în județul Mureș, după câteva zile de...

Atacat de urs după un accident pe DN13A

Momente teribile pe DN13A, la Sângeorgiu de Pădure, după...

Related Articles

Popular Categories