spot_img

Video – Contrabanda la Tarnaveni

În această dimineață, 9 august, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni, pun în aplicare șapte mandate de percheziție domiciliară, în județul Mureș, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Perchezițiile au ca scop documentarea activității infracționale și administrarea probatoriului în legătură cu persoane cercetate, care ar fi desfășurat activități ilegale cu produse accizabile în afara antrepozitului fiscal (comerț ilegal cu țigarete).

La activități participă polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Biroului pentru Protecția Animalelor, Poliției Municipiului Târnăveni și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

De asemenea, suportul tehnic de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

spot_img

Hot this week

spot_img

Bărbat fugit din Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș

L-AȚI VĂZUT? ANUNȚAȚI IMEDIAT POLIȚIA!La data de 1 mai...

ACȚIUNI DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI PENTRU SIGURANȚA ELEVILOR

În această săptămână, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mureș...

Pompierii din Mureș au rupt competiția! Aur la descarcerare și premii pe bandă rulantă

Performanță de excepție pentru lotul reprezentativ al ISU Mureș,...

Topics

Related Articles

Popular Categories