Momente de tensiune și mobilizare uriașă la Târnăveni s-au încheiat cu o veste bună: cele două fetițe date dispărute au fost găsite în viață, după aproximativ 24 de ore de căutări intense.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Mureș, micuțele au fost descoperite de un pădurar într-o zonă izolată, după ce zeci de polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari au scotocit fără oprire împrejurimile.
„În urma căutărilor efectuate de forțele de ordine și de voluntari, cele 2 fetițe au fost găsite de un pădurar, într-o zonă izolată. La acest moment, sunt duse la o unitate medicală, pentru evaluarea stării de sănătate, având în vedere că au stat în frig o perioadă îndelungată. Mulțumim tuturor pentru implicare!”, a transmis IPJ Mureș.
Deși au petrecut ore întregi în frig, fetițele sunt în viață, iar medicii le vor evalua starea de sănătate pentru a se asigura că nu există complicații.
Cazul a ținut cu sufletul la gură o întreagă comunitate, iar finalul fericit vine ca o ușurare uriașă pentru familie și pentru toți cei implicați în căutări.






