spot_img

Progres fizic de 84% pe A3 Chetani – Campia Turzii

“Stadiul de execuție pe A3 Chețani – Câmpia Turzii a ajuns la 84%. Mobilizare extrem de bună pe șantierul autostrăzii.

Se lucrează pe tot lotul de #autostradă, de la turnarea stratului de uzură și până la montarea parapetelui, companiile STRABAG și GEIGER având intenția de a termina lucrările până la finalul acestui an.

În cadrul vizitei de lucru de ieri, reprezentanții firmelor constructoare ne-au dat asigurări că se lucrează în ritm susținut pentru ca tot stratul de uzură să fie turnat până la mijlocul lunii noiembrie.

După deschiderea circulației pe pasajul de peste autostradă între localitățile Hădăreni și Chețani, pe DN15, următoarele două săptămâni vor aduce finalizarea a încă două borne importante din proiect: podul peste râul Arieș și pasajul peste autostradă din zona localității Luna.

Le mulțumesc reprezentanților CNAIR, inclusiv celor de la nivel local, dar mai ales echipelor din teren pentru modul în care înțeleg să își onoreze angajamentul dat pentru un drum de la Târgu Mureș la Cluj, direct pe autostradă. Fără îndoială, atunci când este necesar, oferim întreg sprijinul administrativ de care este nevoie.”, prefectul județului Mureș, Ciprian Dobre.

infrastructura #mures #autostrazi #dezvoltare

spot_img

Hot this week

spot_img

Oficial: Referendumul de la Sânger VA FI VALIDAT

Este ora 14:18 minute (ora scrierii acestui articol) și...

ARMĂ LETALĂ ASCUNSĂ ÎN LOCUINȚĂ! MASCAȚII AU DESCINS ÎN MUREȘ

Dimineață tensionată în județul Mureș, unde polițiștii și luptătorii...

Mișcare disperată a viitorului fost primar din Sânger

Peste doar patru zile, comunitatea din Sânger este chemată...

Topics

Related Articles

Popular Categories