spot_img

Mobilizare de amploare în Târgu Mureș! Trei autospeciale și o autoscară au intervenit la un bloc după alarma unui incendiu

Momente de panică, în această zi, pe strada Aleea Carpați din municipiul Târgu Mureș, unde mai multe echipaje de pompieri au fost trimise de urgență după un apel care anunța izbucnirea unui incendiu într-un apartament.

La fața locului au intervenit trei autospeciale de stingere, o autoscară pentru salvări de la înălțime, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și un echipaj SMURD.

După verificările efectuate, pompierii au constatat că, din fericire, nu era vorba despre un incendiu propriu-zis. Sursa fumului a fost un aparat de gătit uitat pe foc, care a umplut apartamentul și casa scării cu fum.

Proprietara locuinței, o femeie de aproximativ 60 de ani, a fost evacuată și preluată de echipajul SMURD. Aceasta a suferit o intoxicație ușoară cu fum, fiind încadrată în cod verde medical.

După evaluarea de la fața locului, femeia a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Târgu Mureș pentru investigații suplimentare.

Pompierii au ventilat apartamentul și casa scării, iar intervenția s-a încheiat fără ca incendiul să se confirme și fără alte victime.

spot_img

Hot this week

spot_img

Școala din Chețani, transformată cu peste 3 milioane lei

Schimbare majoră pentru elevii din Chețani chiar înainte de...

Prima zonă „Kiss & Ride” a fost amenajată la Iernut

Primăria Iernut introduce, odată cu începerea noului an școlar,...

Voluntar ISU Mureș, salvator la doar 18 ani

Un voluntar ISU Mureș de doar 18 ani a...

Lucrări de mentenanță luni la Spa Potaissa

Centrul Spa Potaissa din Turda anunță efectuarea unor lucrări...

Accident mortal în Târgu Mureș. Motociclist de 28 de ani

Un accident mortal în Târgu Mureș s-a produs vineri...

Topics

AUR Mureș împarte peste 300 de ghiozdane elevilor

Cu doar câteva zile înainte de începerea noului an...

Descoperire șocantă în Mureș! Bărbat găsit mort

Descoperire șocantă în județul Mureș, după câteva zile de...

Atacat de urs după un accident pe DN13A

Momente teribile pe DN13A, la Sângeorgiu de Pădure, după...

Related Articles

Popular Categories