spot_img

INCENDIU DEVASTATOR ÎN MIEZ DE NOAPTE, ÎN MUREȘ! CASĂ ȘI ANEXE CUPRINSE DE FLĂCĂRI – PROPRIETARA, ÎN VÂRSTĂ DE 76 DE ANI, TRANSPORTATĂ LA SPITAL

Noapte de coșmar în județul Mureș! Pompierii militari mureșeni au fost solicitați în jurul orei 04:30, pentru a interveni de urgență la un incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Adrian, comuna Gurghiu.

La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Reghin, cu trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD, sprijiniți de SVSU Gurghiu, după ce flăcările s-au extins rapid atât la locuință, cât și la anexele gospodărești.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Mureș, la sosirea echipajelor incendiul se manifesta violent, iar din interiorul casei a fost evacuată o persoană, conștientă, fără arsuri, evaluată medical la fața locului.

❗ Situația putea deveni dramatică: pompierii au identificat și evacuat o butelie de gaz, prevenind o posibilă explozie.

Incendiul a fost lichidat la nivelul casei, însă echipajele au continuat intervenția pentru stingerea completă a focarelor rămase, care au cuprins aproximativ 7 metri cubi de lemn de foc.

🔴 Pagubele sunt însemnate:

  • acoperișul casei și al anexei, distruse pe o suprafață de aproximativ 270 mp
  • tavanele și pereții locuinței, grav afectați

Proprietara imobilului, o femeie de 76 de ani, a suferit un atac de panică și a fost transportată la CPU Reghin, fără a prezenta traumatisme cauzate direct de incendiu.

Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită de către specialiști.

Hot this week

spot_img

SCANDAL VIOLENT ÎN VĂTAVA! POLIȚIST LOVIT ÎN CAP, S-A TRAS CU ARMA!

Momente tensionate în comuna Vătava, unde un conflict izbucnit...

Șoc la Luduș – Marius Dudilă – INCOMPATIBIL

Agenția Națională de Integritate a dat astăzi o veste...

AVRAM GAL, NUMELE CARE DESCHIDE UȘI ÎN LUMEA MARELOR AFACERI: CONEXIUNI LA VÂRF ȘI MIȘCĂRI DE CULISE

În spatele multor investiții care schimbă harta economică a...

TÂRGU MUREȘ, CAPITALA HANDBALULUI! Dueluri de foc la Trofeul Carpați NIRO, cu România în prim-plan

Spectacol total în Sala Polivalentă din Târgu Mureș! Între...

Topics

Related Articles

Popular Categories