spot_img

Percheziții efectuate de polițiștii și procurorii din Luduș

Astăzi, 24 octombrie 2024, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în Iclandu Mare și Căpușu de Câmpie, la locuințele unor persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

La una dintre locații, aceștia au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, o armă deținută ilegal, neletală, de tir sportiv, supusă autorizării, iar într-o altă locație 30 de cartușe cal. 30-06 mm, deținute ilegal, față de deținătorul elementelor de muniție fiind dispusă măsura administrativă a anulării dreptului de deținere, port și folosire arme și muniții.

În baza probatoriului administrat, față de un tânăr de 22 de ani, din comuna Iclănzel, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, fiind condus și predat Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Mureș.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, a polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Criminalistic, Biroului pentru Protecția Animalelor, Poliției orașului Iernut și Secției 12 Poliție Rurală Luduș.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș.

Hot this week

spot_img

SCANDAL VIOLENT ÎN VĂTAVA! POLIȚIST LOVIT ÎN CAP, S-A TRAS CU ARMA!

Momente tensionate în comuna Vătava, unde un conflict izbucnit...

Șoc la Luduș – Marius Dudilă – INCOMPATIBIL

Agenția Națională de Integritate a dat astăzi o veste...

AVRAM GAL, NUMELE CARE DESCHIDE UȘI ÎN LUMEA MARELOR AFACERI: CONEXIUNI LA VÂRF ȘI MIȘCĂRI DE CULISE

În spatele multor investiții care schimbă harta economică a...

TÂRGU MUREȘ, CAPITALA HANDBALULUI! Dueluri de foc la Trofeul Carpați NIRO, cu România în prim-plan

Spectacol total în Sala Polivalentă din Târgu Mureș! Între...

Topics

Related Articles

Popular Categories