Un incendiu de amploare izbucnit pe strada Ioan Theodor Olteanu din Luduș ține în priză pompierii de peste două zile, după ce flăcările au cuprins deșeuri menajere pe o suprafață de aproximativ 30 de ari.
Alarma s-a dat în 24 martie 2026, la ora 12:37, iar la sosirea echipajelor incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă și degajări masive de fum. Aproximativ 4 tone de deșeuri au fost afectate, iar vântul puternic a favorizat extinderea focului către vegetația uscată din apropiere, pe circa 400 de metri pătrați.
Situația a devenit atât de gravă încât autoritățile au transmis patru mesaje RO-Alert pentru a avertiza populația din zonă.
Pentru a ține incendiul sub control, au fost mobilizate forțe importante:
- autospecială de stingere de la Târnăveni
- cisternă de la Sărmașu
- cisternă SVSU Luduș
- utilaje grele și cisternă de la Primăria Luduș
Intervenția se desfășoară în regim continuu, pompierii fiind schimbați la fiecare 10–12 ore.
În acest moment, flăcările nu mai sunt vizibile, însă focul continuă să ardă mocnit în profunzime, iar fumul, deși redus, persistă.
La fața locului acționează în continuare:
- două autospeciale de stingere
- o cisternă
- două buldoexcavatoare
Misiunea este departe de final. Pompierii vor rămâne în teren până când incendiul va fi lichidat complet și orice sursă de fum va fi eliminată.
Între timp, stirimures a intrat în posesia unor cadavre calcinate de focul năpraznic.







