spot_img

PROIECTUL ,,CADOUL DIN CUTIA DE PANTOFI” ADUCE ZÂMBETE ȘI-N ACEST AN

Și în acest an, în preajma sărbătorilor de iarnă, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, în colaborare cu reprezentanții Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei au împărțit cadouri mai multor familii greu încercate, în cadrul campaniei umanitare ,,Cadoul din cutia de pantofi”.

Pentru că, din nefericire, atmosfera de sărbătoare și belșug nu e resimțită la fel de toți și pentru că uneori frigul, necazurile și neajunsurile umbresc această perioadă pentru multe familii, acest demers urmărește, an de an, oferirea de daruri și speranță în puterea întrajutorării.

În perioada lunii decembrie, polițiștii s-au mobilizat și au pregătit aproximativ 50 de cadouri, împachetate atent, pentru copii de toate vârstele, tineri, adolescenți, dar și adulți, astfel ca aceștia să se poată bucura de haine curate, încălțări, dulciuri, rechizite, jucării, precum și multe altele.

De asemenea, reprezentanții Bisericii s-au asigurat că printre cadouri se regăsesc alimente suficiente pentru mesele de sărbători.

De această dată, prin grija Pr.Silviu Jimborean, inspector de tineret pentru județul Mureș și cu implicarea Protopopiatului Ortodox Luduș prin Părintele Protopop Lucian Voșloban, au fost identificate mai multe familii în localitățile Bărboși, Zau de Câmpie, Nandra, precum și beneficiari ai Centrului de Zi „Sfântul Mina” Luduș care s-ar bucura de darurile pregătite.

Activitățile de distribuire au început de ieri, iar în prezent acestea continuă pentru sărbători cu mai puține griji pentru cei care au cu adevărat nevoie.

Reamintim că această campanie este inițiată și organizată de Corpul Național al Polițiștilor, Asociația Internațională a Polițiștilor (IPA) – Regiunea 1 Mureș și Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL – Filiala Mureș, cu sprijinul, devenit deja obicei, al Structurii de tineret pentru județul Mureș, din cadrul Departamentului de tineret și biroului de Cateheză – Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia.

În speranța că zilele următoare vor fi încununate de belșug și dărnicie, urăm tuturor sărbători binecuvântate!

spot_img

Hot this week

spot_img

Zbor direct Târgu Mureș – Nürnberg, din decembrie

O nouă destinație internațională va fi disponibilă de pe...

Incendiu uriaș la Luduș! RO-ALERT pentru populație

Incendiu de proporții la Luduș, unde pompierii intervin, la...

Incendiu în Mura Mică. Proprietara a suferit arsuri

Momente dramatice, duminică seara, în localitatea Mura Mică, comuna...

Farmacii de gardă Luduș în septembrie 2026

Locuitorii din Luduș și din localitățile învecinate vor avea...

Desfășurare de forțe în Târgu Mureș – la un pas de scandal

Desfășurare de forțe în Târgu Mureș, sâmbătă seara, după...

Topics

Institutul Inimii din Târgu Mureș, inaugurat luni

Una dintre cele mai mari investiții realizate în ultimii...

Gest uriaș la Târgu Mureș: o femeie salvează vieți

Un gest făcut într-un moment de o durere greu...

Persoană căzută într-o fântână, la Sântana de Mureș

Intervenție de urgență, sâmbătă, la Sântana de Mureș, după...

Related Articles

Popular Categories