spot_img

Spitalul Clinic Județean Mureș a fost încadrat în categoria a III-a de acreditare, ”Acreditat cu rezerve”

Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, prin Ordinul nr. 412/10.12.2024, a încadrat Spitalul Clinic Județean Mureș în categoria a III-a de acreditare, ”Acreditat cu rezerve”.

Pacientul care se adresează unei unități sanitare acreditate va avea siguranța că va fi corect informat asupra problemelor lui de sănătate, asupra posibilităților respectivei unități sanitare, de a i le trata și asupra asigurării continuității îngrijirii medicale până la rezolvare.

Într-o unitate sanitară acreditată există condiții pentru aplicarea cele mai bune practici în domeniu și pentru luarea tuturor măsurilor pentru a evita riscurile ca pacientul să sufere prejudicii de orice fel pe durata tratamentului aplicat în respectiva unitate sanitară.

Acreditatea este valabilă 5 ani. În acest interval ANMCS colaborează cu personalul din respectiva unitate acreditată în cadrul unui proces de monitorizare continuă a activității, stimulând astfel preocuparea profesioniștilor din unitățile medicale acreditate să fie consecvenți în respectarea regulilor pentru îmbunătățirea continuă a calității serviciilor oferite.

”Pentru Spitalul Clinic Județean Mureș, această acreditare, oferită de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, reflectă preocuparea noastră continuă de a asigura servicii medicale la cea mai înaltă calitate. Este și o recunoaștere a muncii întregii echipe, o echipă de profesioniști care, cu dăruire și ambiție, reușește, zi de zi, să ridice calitatea serviciilor oferite pacienților. Este un pas înainte, care deschide și posibilitatea accesării de noi fonduri, în vederea modernizării spațiilor și dotărilor existente, și crește atractivitatea spitalului nostru atât pentru pacienți, cât și pentru profesioniștii din domeniul medical,” a precizat managerul Spitalului Clinic Județean Mureș, dr. Ovidiu Gîrgbovan.

spot_img

Hot this week

spot_img

Incendiu în Mura Mică. Proprietara a suferit arsuri

Momente dramatice, duminică seara, în localitatea Mura Mică, comuna...

Farmacii de gardă Luduș în septembrie 2026

Locuitorii din Luduș și din localitățile învecinate vor avea...

Desfășurare de forțe în Târgu Mureș – la un pas de scandal

Desfășurare de forțe în Târgu Mureș, sâmbătă seara, după...

Institutul Inimii din Târgu Mureș, inaugurat luni

Una dintre cele mai mari investiții realizate în ultimii...

Gest uriaș la Târgu Mureș: o femeie salvează vieți

Un gest făcut într-un moment de o durere greu...

Topics

Persoană căzută într-o fântână, la Sântana de Mureș

Intervenție de urgență, sâmbătă, la Sântana de Mureș, după...

Rechizite pentru peste 300 de copii din mediul rural

Peste 300 de copii din mediul rural ar putea...

Incendiu violent la Bălăușeri: 400 mp afectați

Un incendiu la Bălăușeri a mobilizat, în noaptea de...

Related Articles

Popular Categories