spot_img

EXPOZIȚIE DE PALEONTOLOGIE LA TÂRGU MUREȘ: PEȘTI DIN VECHIMEA TIMPURILOR GEOLOGICE

Muzeul Județean Mureș – Secția de Științele Naturii vă prezintă o nouă expoziție temporară în clădirea principală, reabilitată recent, cu sprijinul Consiliului Județean Mureș. Expoziția PEȘTI DIN VECHIMEA TIMPURILOR GEOLOGICE este itinerată pentru o perioadă de circa 2 luni, de la Muzeul de Științe Naturale Piatra-Neamț, din cadrul Complexului Muzeal Național Neamț. Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 15 decembrie 2023, ora 17.00, la sediul Secției de Științele Naturii, str. Horea, nr. 24.

Complexul Muzeal Național Neamț, prin Muzeul de Științe Naturale Piatra-Neamț, deține în patrimoniul științific Colecția de pești fosili oligoceni, cea mai emblematică şi valoroasă colecţie ştiinţifică de acest gen din ţară, comparabilă cu cele similare din muzeele de la Darmstadt (Germania), Moscova (Rusia), Wroclaw (Polonia), Brno (Cehia), Viena (Austria), Paris (Franța). Mai mult, unicitatea depozitelor fosilifere din jurul oraşului Piatra Neamţ (Pietricica, Cozla, Cernegura, Agârcia), diversitatea deosebită și importanța științifică a speciilor de pești fosili Oligoceni au atras atenţia paleoihtiologilor din diferite instituții europene de profil și nu numai. De acești pești se leagă, de altfel, și lucrări de la începuturile cercetărilor paleontologice din țara noastră. 

Pe plan internațional, colaborările cu diferiți cercetători au permis participarea specialiștilor Muzeului de Ştiinţe Naturale Piatra-Neamţ la o serie de expediții finanțate de National Geographic Society (Washington, USA). Scopul acestor expediții a fost colectarea şi cercetarea peștilor fosili oligoceni din diferite localități din România, dar şi din străinătate, în vederea efectuării de studii comparative. Aceste studii sunt menite să pună în valoare științifică aceste împietrite mărturii paleontologice care oferă o imagine despre mările și oceanele de odinioară.

Expoziția temporară „Pești din vechimea timpurilor geologice”, realizată de Complexul Muzeal Național Neamț – Muzeul de Științe Naturale Piatra-Neamț în colaborare cu Muzeul Județean Mureș – Secția de Științele Naturii Târgu Mureș, cuprinde genuri și specii de pești repartizați în 30 de familii, care viețuiau în urmă cu cca. 30-33 de milioane de ani în Marea Paratethys, ce acoperea în Oligocen o bună parte din Europa. Totodată, materialul fosil expus este completat de o serie de fotografii din expedițiile paleontologice.

În prezent, speciile de pești sunt indicatori direcți atât ai biodiversității vertebratelor, cât și ai reconstrucțiilor paleoecologice. Extrapolarea datelor actuale privind structura faunei de pești fosili identificați în formațiunile oligocene din aria Carpaților Orientali permite aprecieri și la nivel de climă, aceasta fiind tipică în acele timpuri pentru zonele tropicale și subtropicale.

Expoziția va fi deschisă pentru public la Secția de Științele Naturii Târgu Mureș, în perioada 14 decembrie 2023 – 25 februarie 2024, de marți până vineri între orele 9.00 și 16.00, sâmbăta între orele 9.00 și 14.00, duminica între orele 9.00 și 13.00.  În zilele de luni este inchis.

Tarifele de vizitare: 15 lei standard (adulți), 7 lei pensionari și 3 lei elevi sau studenți.

Organizatori: Complexul Muzeal Național Neamț, Muzeul Județean Mureș

Curatori: dr. Ionuț Grădianu, dr. Alexandru Solomon

Parteneri locali: Asociația Atrium Musei, Asociația Grupul MILVUS, Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Crama Villa Vinèa, Primăria Municipiului Târgu Mureș

Parteneri media: AGERPRES, Erdély FM, Erdély TV, Evenimente muzeale.ro,  Invie Tradiția, Kultura.hu, Krónika.ro, Marosvásárhely Rádió Románia, Marosvásárhelyiek, Maszol.ro, Népújság, Punctul.ro, Rádió GaGa, Radio Târgu Mureș,  Székelyhon, TVR, Visit Mureș, Zi de Zi

Mai multe detalii legate de programele speciale, evenimentele culturale și activitățile de pedagogie muzeală desfășurate vor fi disponibile pe site-ul oficial al Muzeului Județean Mureș: wwww.muzeulmures.ro.

Hot this week

spot_img

Pericol de explozie, la Ungheni – intervin pompierii

Momente de panică, la Ungheni, acolo unde echipajele de...

Salina Turda, destinația care transformă o simplă vizită într-o experiență de neuitat

Puține locuri reușesc să impresioneze de la primul pas...

Rețea de falsificatori de carduri, destructurată la Târgu Mureș

Astăzi, 20 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a...

Tunurile pe canalizarea satului Hădăreni, la Chețani

În cadrul unui interviu acordat pentru website-ul stirimures.ro, primarul...

Barbat carbonizat la Tarnaveni

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târnăveni au fost solicitați...

Topics

Pericol de explozie, la Ungheni – intervin pompierii

Momente de panică, la Ungheni, acolo unde echipajele de...

Rețea de falsificatori de carduri, destructurată la Târgu Mureș

Astăzi, 20 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a...

Tunurile pe canalizarea satului Hădăreni, la Chețani

În cadrul unui interviu acordat pentru website-ul stirimures.ro, primarul...

Barbat carbonizat la Tarnaveni

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târnăveni au fost solicitați...

Incendiu cu degajări de fum, la Reghin

Pompierii reghineni au intervenit, în această seară, la un...

Bătaie la Târnăveni

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târnăveni au reținut, la...

Accidente la Sighișoara și Lăpușna – intervin pompierii

Un accident rutier GRAV s-a produs, în această după-amiază,...

Related Articles

Popular Categories