spot_img

Aderarea la Schengen este victoria POPORULUI ROMÂN, nu a clasei politice

„România reușește, în sfârșit, să intre în Spațiul Schengen începând cu 1 ianuarie 2025! Această decizie mult așteptată reprezintă o victorie importantă pentru români, dar și o confirmare a eforturilor susținute ale tuturor celor care au luptat pentru respectarea drepturilor noastre în Uniunea Europeană.

Accederea în Spațiul Schengen nu este doar un gest simbolic, ci un pas esențial pentru dezvoltarea economică, pentru simplificarea vieții cetățenilor români și pentru recunoașterea egalității noastre ca membri ai comunității europene. Este un moment în care trebuie să ne amintim că unitatea, perseverența și determinarea sunt cheia reușitelor mari.

Totuși, AUR își reafirmă poziția: nu trebuie să uităm niciodată umilințele pe care le-am îndurat din cauza dublelor standarde aplicate de unele state europene. Este momentul să învățăm din această experiență și să continuăm să luptăm pentru o Românie puternică și suverană, care să fie respectată pe plan internațional.

Felicit poporul român pentru această victorie, dar subliniez că intrarea în Schengen este doar un început. Este responsabilitatea clasei politice să transforme acest succes într-o oportunitate reală pentru toți cetățenii. Vom rămâne vigilenți și implicați pentru ca această victorie să fie resimțită în viața de zi cu zi a fiecărui român.

De asemenea, nu trebuie să uităm faptul că națiunea română are nevoie de o clasă politică demnă și curajoasă, care să nu mai negocieze în genunchi, astfel încât să nu mai pierdem decenii întregi, din punct de vedere al economiei, cât și al prestigiului național.”

Răzvan Biro, Președintele AUR Mureș

spot_img

Hot this week

spot_img

Incendiu în Mura Mică. Proprietara a suferit arsuri

Momente dramatice, duminică seara, în localitatea Mura Mică, comuna...

Farmacii de gardă Luduș în septembrie 2026

Locuitorii din Luduș și din localitățile învecinate vor avea...

Desfășurare de forțe în Târgu Mureș – la un pas de scandal

Desfășurare de forțe în Târgu Mureș, sâmbătă seara, după...

Institutul Inimii din Târgu Mureș, inaugurat luni

Una dintre cele mai mari investiții realizate în ultimii...

Gest uriaș la Târgu Mureș: o femeie salvează vieți

Un gest făcut într-un moment de o durere greu...

Topics

Persoană căzută într-o fântână, la Sântana de Mureș

Intervenție de urgență, sâmbătă, la Sântana de Mureș, după...

Rechizite pentru peste 300 de copii din mediul rural

Peste 300 de copii din mediul rural ar putea...

Incendiu violent la Bălăușeri: 400 mp afectați

Un incendiu la Bălăușeri a mobilizat, în noaptea de...

Related Articles

Popular Categories