Premierul României, Ilie Bolojan, a anunțat că Guvernul a aprobat memorandumul privind continuarea și finalizarea Termocentralei de la Iernut, un proiect energetic strategic început în urmă cu mai bine de un deceniu și care trebuia finalizat în doar trei ani.
Potrivit șefului Executivului, noua centrală pe gaz, cu o capacitate de 430 MW, este considerată un obiectiv de „extremă urgență”, iar măsurile adoptate de Guvern permit accelerarea lucrărilor până la punerea în funcțiune a grupului energetic.
„Întârzierea a generat pierderi financiare, probleme legate de investiție și costuri energetice la nivel național”, a transmis Ilie Bolojan, precizând că Romgaz va prelua lucrările în calitate de antreprenor general.
Una dintre cele mai importante decizii aprobate de Guvern vizează posibilitatea ca Romgaz să încheie direct contracte cu aproape 50 de foști subcontractanți ai companiei spaniole Duro Felguera, firma care a abandonat proiectul pentru a doua oară și a intrat între timp în faliment.
Deși procentul rămas de executat este de aproximativ 2%, autoritățile susțin că finalizarea lucrărilor trebuie făcută de aceiași subcontractanți pentru a fi păstrată continuitatea tehnică și garanțiile aferente instalațiilor deja realizate.
Premierul a subliniat că proiectul de la Iernut are caracter de interes public major și că punerea în funcțiune a centralei va contribui la reducerea deficitului de energie electrică și la echilibrarea sistemului energetic național.
Anunțul vine după vizita efectuată de Ilie Bolojan la Iernut, în data de 9 mai, alături de echipa tehnică implicată în proiect.
„Dacă ar fi să folosesc un termen sportiv, de acum înainte mingea este în terenul echipei tehnice de la Iernut, condusă de domnul inginer Balazs Bela, și al conducerii Romgaz”, a declarat premierul.
Guvernul pregătește pentru săptămâna viitoare și o nouă hotărâre care ar urma să rezolve o problemă de proprietate privind un post de transformare necesar funcționării noii centrale.
Ilie Bolojan spune că are încredere că, până la sfârșitul acestui an, noul grup energetic va începe să injecteze energie în Sistemul Energetic Național.
„Nu ne mai permitem încă o întârziere”, a transmis premierul României.







