spot_img

Misiunile pompierilor mureșeni în perioada 19.-21.07.2024

Pompierii mureșeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24, pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivelul județului Mureș.

Din data de 19 iulie a.c., până în dimineața zilei de 22 iulie, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „HOREA” al județului Mureș a fost înregistrat un număr de 233 situații de urgență, dintre care:

  • 2 misiuni pentru stingerea incendiilor izbucnite la nivelul unei anexe gospodărești și a unei
    case de locuit;
  • 8 alte situații de urgență, reprezentând deblocări de uși, degajări de crengi și transport persoane
    supraponderale;
  • 4 intervenții pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și acordare a
    primului ajutor ca urmare a producerii de accidente rutiere;
  • 222 misiuni medicale SMURD de acordare a primului ajutor calificat, îngrijire medicală
    prespitalicească și transport spre unitățile medicale.

Dintre cele mai relevante misiuni ale echipajelor operative, amintim:

Accidente
În data de 20 iulie, în jurul orei 12:00, accident rutier produs pe raza localității Lunca.
Au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Reghin.
A fost vorba despre un singur autoturism implicat, acesta s-a autoaccidentat.
În urma impactului două persoane au necesitat îngrijiri medicale, una dintre ele a fost preluată și transportată la spital cu ambulanța.
Pe toată durata intervenției s-a circulat alternativ pe un singur sens de mers.

Incendii
În data de 19 iulie, în jurul orei 18:50, incendiu produs la o anexă gospodărească din în localitatea Glodeni, strada Cimitirului.
Au intervenit pentru lichidarea incendiului pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Mureș. În urma incendiului a ars o anexă gospodărească de aproximativ 10mp și aproximativ 10t de fân. S-a reușit lichidarea incendiului în limitele găsite.

În data de 20 iulie, în jurul orei 20:15, incendiu produs la o casă de locuit din localitatea Aluniș, strada Principală.
Au intervenit pentru stingerea incendiului pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Deda împreună cu SVSU Aluniș și SVSU Rușii Munți.
Pompierii au reușit localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite fără a apuca să se propage la întreaga locuință. În urma incendiului au fost afectate un boiler electric, o mașină de spălat haine și cabina de duș.

Alte intervenții
Tot în această perioadă, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Mureș au intervenit pentru degajarea unor crengi căzute pe o alee pitonală/carosabil din municipiul Târgu Mureș de pe străzile Rodniciei și Andy Endre. În urma incidentelor nu au fost afectate autoturismele parcate.

Informații despre modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea diverselor tipuri de situații de urgență pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Compartiment Informare și Relații Publice
Locotenent Dan Petru Daniel
Telefon: 0753.119.557

Hot this week

spot_img

Salina Turda, destinația care transformă o simplă vizită într-o experiență de neuitat

Puține locuri reușesc să impresioneze de la primul pas...

Rețea de falsificatori de carduri, destructurată la Târgu Mureș

Astăzi, 20 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a...

Tunurile pe canalizarea satului Hădăreni, la Chețani

În cadrul unui interviu acordat pentru website-ul stirimures.ro, primarul...

Barbat carbonizat la Tarnaveni

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târnăveni au fost solicitați...

Incendiu cu degajări de fum, la Reghin

Pompierii reghineni au intervenit, în această seară, la un...

Topics

Rețea de falsificatori de carduri, destructurată la Târgu Mureș

Astăzi, 20 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a...

Tunurile pe canalizarea satului Hădăreni, la Chețani

În cadrul unui interviu acordat pentru website-ul stirimures.ro, primarul...

Barbat carbonizat la Tarnaveni

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târnăveni au fost solicitați...

Incendiu cu degajări de fum, la Reghin

Pompierii reghineni au intervenit, în această seară, la un...

Bătaie la Târnăveni

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târnăveni au reținut, la...

Accidente la Sighișoara și Lăpușna – intervin pompierii

Un accident rutier GRAV s-a produs, în această după-amiază,...

Patrioții din Chețani s-au unit în jurul unui om: Nicolae Csegoldi

Începând de astăzi, AUR Chețani are organizație, are conducere...

Related Articles

Popular Categories