spot_img

ACTIVITATE DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE DROGURI ȘI A VIOLENȚEI, LA COLEGIUL ECONOMIC „TRANSILVANIA”

În această perioadă, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au desfășurat o activitate de informare și prevenire la Colegiul Economic „Transilvania”, dedicată conștientizării riscurilor asociate consumului de droguri și manifestărilor violente în rândul adolescenților.

La activitate au participat peste 500 de elevi și cadre didactice, care au avut oportunitatea de a primi informații esențiale direct de la polițiștii de prevenire, într-un cadru deschis dialogului și întrebărilor.

Scopul principal al demersului a fost creșterea gradului de informare și responsabilizare a tinerilor cu privire la consecințele reale ale consumului de substanțe interzise și ale implicării în acte de violență. În cadrul discuțiilor au fost abordate teme de actualitate, precum presiunea grupului, influența anturajului, curiozitatea specifică vârstei adolescenței, dar și riscurile ce pot apărea în lipsa unor alegeri bine fundamentate.

Polițiștii au prezentat atât efectele nocive asupra sănătății fizice și psihice, cât și implicațiile legale ale faptelor din sfera drogurilor și a violenței, subliniind impactul pe termen lung asupra parcursului educațional și profesional al tinerilor.

Elevii au fost încurajați să participe activ la discuții, să își exprime opiniile și să reflecteze asupra propriilor decizii. Mesajul central transmis a fost acela că informarea corectă și prevenirea reprezintă cele mai eficiente forme de protecție, iar solicitarea sprijinului din partea familiei, profesorilor sau specialiștilor este un gest de maturitate și responsabilitate.

Prin astfel de acțiuni, unitatea de învățământ, în parteneriat cu polițiștii de prevenire, își reafirmă angajamentul pentru siguranța elevilor și promovarea unui climat educațional bazat pe responsabilitate, informare și prevenție.

spot_img

Hot this week

spot_img

Rechizite pentru peste 300 de copii din mediul rural

Peste 300 de copii din mediul rural ar putea...

Incendiu violent la Bălăușeri: 400 mp afectați

Un incendiu la Bălăușeri a mobilizat, în noaptea de...

Polițiștii îi așteaptă pe tineri la ProEtnica

Tinerii interesați de o carieră în Poliție vor putea...

Exercițiu militar la Târgu Mureș: doi răniți

Un exercițiu militar la Târgu Mureș s-a încheiat, joi...

„Luduș Curat”: afli când se ridică gunoiul de pe strada ta

Locuitorii din Luduș au la dispoziție un nou instrument...

Topics

Rechizite pentru peste 300 de copii din mediul rural

Peste 300 de copii din mediul rural ar putea...

Incendiu violent la Bălăușeri: 400 mp afectați

Un incendiu la Bălăușeri a mobilizat, în noaptea de...

Polițiștii îi așteaptă pe tineri la ProEtnica

Tinerii interesați de o carieră în Poliție vor putea...

Exercițiu militar la Târgu Mureș: doi răniți

Un exercițiu militar la Târgu Mureș s-a încheiat, joi...

„Luduș Curat”: afli când se ridică gunoiul de pe strada ta

Locuitorii din Luduș au la dispoziție un nou instrument...

Școala din Bogata, reabilitată cu aproape 3 milioane lei

Lucrările de modernizare a Școlii Gimnaziale din Bogata, județul...

Aplicația Apel 112 poate transmite date vitale salvatorilor

O aplicație instalată pe telefon ar putea face diferența...

Intrare gratuită la Zoo Târgu Mureș, până la ora 23:00

Grădina Zoologică din Târgu Mureș își sărbătorește cea de-a...

Related Articles

Popular Categories