spot_img

ACȚIUNI PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI ȘCOLARE DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII MUREȘENI

Pe parcursul acestei săptămâni, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au desfășurat mai multe acțiuni, în sistem integrat, menite să contribuie la creșterea siguranței în mediul școlar.

Astfel, în perioada 20-24 aprilie a.c., polițiștii Biroului Siguranța Școlară, alături de polițiști de ordine publică și rutieri, au desfășurat o serie de activități de informare și prevenire, în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora din localitățile Târgu Mureș, Iernut, Miercurea Nirajului, Sângeorgiu de Pădure, Luduș, Chendu, Morești și Cerghizel.

Au fost organizate și desfășurate 31 de activități informativ-preventive, derulate în 8 unități de învățământ, în total, aproximativ 700 de elevi și cadre didactice au beneficiat de informațiile și recomandările transmise de polițiști.

Activitățile se circumscriu campaniilor și proiectelor aflate în derulare, respectiv ,,Scoate violența școlară din anonimat”, ,,Traficul de droguri nu e combinație”, ,,Școala în care toți contează”, iar temele abordate au vizat prevenirea violenței și fenomenului de bullying în mediul școlar, riscurile asociate traficului și consumului de droguri, prevenirea delincvenței juvenile, siguranța în mediul online, precum și răspunderea penală a minorilor.

În paralel, polițiștii au acționat și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță în zona adiacentă unităților de învățământ, dar și pentru fluidizarea traficului rutier.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea unui climat optim de siguranță în mediul școlar.

spot_img

Hot this week

spot_img

Mișcare disperată a viitorului fost primar din Sânger

Peste doar patru zile, comunitatea din Sânger este chemată...

Relaxare de vară la Centrul Spa & Wellness Potaissa: program extins pentru sezonul estival

Vara este momentul perfect pentru câteva ore dedicate sănătății...

BĂRBAT ÎNȚEPAT ÎNTR-UN PARC DIN TÂRGU MUREȘ! Agresorul a fost reținut de polițiști

Un incident violent petrecut într-un parc de agrement din...

Topics

Mișcare disperată a viitorului fost primar din Sânger

Peste doar patru zile, comunitatea din Sânger este chemată...

Relaxare de vară la Centrul Spa & Wellness Potaissa: program extins pentru sezonul estival

Vara este momentul perfect pentru câteva ore dedicate sănătății...

INCENDIU PUTERNIC LA UN DEPOZIT DE FIER VECHI DIN SIGHIȘOARA! NORI GROȘI DE FUM AU ACOPERIT ZONA

Mobilizare impresionantă de forțe în municipiul Sighișoara, după ce...

L-AU LOVIT ȘI I-AU FURAT BICICLETA! DOI BĂRBAȚI DIN LUDUȘ, ARESTAȚI DUPĂ O NOAPTE DE VIOLENȚĂ

O plimbare nocturnă cu bicicleta s-a transformat într-un coșmar...

Related Articles

Popular Categories