spot_img

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR SERVICIULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE TRANSPORTURI MUREȘ

Duminică, 8 decembrie 2024, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mureș au derulat o amplă acțiune, în scopul scop menținerii unu climat optim, de ordine și siguranță publică în stațiile de cale ferată din județul Mureș, precum și în vederea prevenirii și combaterii accidentelor din zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

În cadrul activităților polițiștii au monitorizat 7 treceri la nivel cu calea ferată și au patrulat 10 trenuri și mai multe stații de cale ferată, ocazie cu care aceștia au legitimat peste 160 de persoane și au verificat aproximativ 100 de autovehicule în trafic.

De asemenea, polițiștii au efectuat 40 de testări alcoolscopice, pentru identificarea și scoaterea din trafic a șoferilor care, aflați sub influența băuturilor alcoolice la volan, pot reprezenta un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 64 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 14.000 de lei.

Din totalul acestora, 54 de sancțiuni au fost aplicate ca urmare a nerespectării normelor de circulație pe drumurile publice, 7 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar restul pentru nerespectarea normelor privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români sau a celor privind transporturile pe căile ferate române.

De asemenea, ca măsuri complementare, au fost reținute 2 permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.

Tot în cadrul activităților, în urma legitimării unui bărbat de 28 de ani, din județul Iași, în stația CFR Târgu Mureș, aplicația e-DAC a generat o alertă, persoana fiind căutată în vederea asistării la o procedură judiciară. Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mureș au demarat activitățile necesare în vederea predării persoanei structurii emitente a alertei.

spot_img

Hot this week

spot_img

Farmacii de gardă Luduș în septembrie 2026

Locuitorii din Luduș și din localitățile învecinate vor avea...

Desfășurare de forțe în Târgu Mureș – la un pas de scandal

Desfășurare de forțe în Târgu Mureș, sâmbătă seara, după...

Institutul Inimii din Târgu Mureș, inaugurat luni

Una dintre cele mai mari investiții realizate în ultimii...

Gest uriaș la Târgu Mureș: o femeie salvează vieți

Un gest făcut într-un moment de o durere greu...

Persoană căzută într-o fântână, la Sântana de Mureș

Intervenție de urgență, sâmbătă, la Sântana de Mureș, după...

Topics

Rechizite pentru peste 300 de copii din mediul rural

Peste 300 de copii din mediul rural ar putea...

Incendiu violent la Bălăușeri: 400 mp afectați

Un incendiu la Bălăușeri a mobilizat, în noaptea de...

Polițiștii îi așteaptă pe tineri la ProEtnica

Tinerii interesați de o carieră în Poliție vor putea...

Related Articles

Popular Categories