spot_img

Au batut si agresat sexual o femeie si trei minore din Iernut

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Iernut au reținut o femeie și un bărbat din Cipău bănuiți de acte de violență și agresiune sexuală. Ulterior, față de aceștia, instanța de judecată a dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

La data de 29 august 2024, polițiștii din Iernut au fost sesizați cu privire la comiterea unor acte de violență asupra unei femei și două minore.

Din cercetările efectuate până în prezent s-a stabilit că, în perioada iulie 2024 și până la începutul lunii septembrie 2024, o femeie, de 48 de ani, împreună cu concubinul acesteia, de aceeași vârstă, din Cipău, ar fi excercitat asupra celor trei fiice ale femeii, de 8, 10 și 22 de ani, mai multe acte de violență.

Totodată, s-a stabilit că bărbatul în cauză ar fi săvârșit față de una dintre minore acte de agresiune sexuală.

Astfel, urmare a probatoriului administrat în cauză, la data de 3 septembrie 2024, cei doi concubini au fost reținuți pentru 24 de ore, iar la data de 4 septembrie 2024, față de aceștia a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, iar cu privire la aceste aspecte au fost înștiințați reprezentanții SIRU Târgu Mureș, pentru luarea măsurilor legale conform competențelor.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, rele tratamente aplicate minorului și agresiune sexuală, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș.

spot_img

Hot this week

spot_img

Accident mortal în Târgu Mureș. Motociclist de 28 de ani

Un accident mortal în Târgu Mureș s-a produs vineri...

AUR Mureș împarte peste 300 de ghiozdane elevilor

Cu doar câteva zile înainte de începerea noului an...

Descoperire șocantă în Mureș! Bărbat găsit mort

Descoperire șocantă în județul Mureș, după câteva zile de...

Atacat de urs după un accident pe DN13A

Momente teribile pe DN13A, la Sângeorgiu de Pădure, după...

86.600 de elevi încep școala în județul Mureș

Aproximativ 86.600 de elevi din județul Mureș se pregătesc...

Topics

Ajungem MARI caută 40 de voluntari în județul Mureș

Programul Ajungem MARI caută 40 de voluntari în județul...

Șapte noi polițiști la Penitenciarul Târgu Mureș

Penitenciarul Târgu Mureș are șapte noi polițiști de penitenciare,...

Zbor direct Târgu Mureș – Nürnberg, din decembrie

O nouă destinație internațională va fi disponibilă de pe...

Related Articles

Popular Categories