spot_img

Replică la solicitarea parlamentarilor PNL Mureș

Evident că trebuie luat act de vocea unor parlamentari mureșeni, mai ales atunci când activitatea acestora pentru partidul din care fac parte și pentru județul care i-a trimis în Parlament, este una intensă și semnificativă.

Mă tem însă că cei doi parlamentari scapă efectiv memoriei colective prin lipsa lor de activitate și implicare. Pot primi criticile lor așa cum pot primi criticile din partea oricărui cetățean al județului Mureș sau cel mult așa cum le putem primi din partea oricărui membru PNL. Totodată însă, cred că oricare alți membri PNL ar putea avea îndrituirea morală de a ne judeca, mult mai mult decât cei doi, dacă ne gândim să ne evaluăm contribuțiile la activitatea fiecăruia, atât în această campanie electorală, cât și în ultimii ani.

Atunci când ești de bună-credință și pretinzi că te interesează cu adevărat binele partidului, te adresezi în mediul intern, în BPJ, CDJ sau printr-o petiție internă președintelui. Când ataci de pe margine, într-un spectacol de presă, conducerea unei organizații județene de partid pretizându-i binele, se numește nu numai hăituire, dar și ipocrizie.

Dar, ce să le răspund…? dacă vreunul dintre distinșii parlamentari îmi pot preciza o minimă performanță a lor în această campanie electorală, în vreo localitate măcar a județului sau dacă ne-ar putea măcar devoala ceva din, bănuim, secretul lor jurnal de campanie electorală, atunci eu sunt dispus să discutăm orice.

Atâta timp cât tu devii mai virulent cu propriul tău partid decât ai fost vreodată cu vreun adversar politic, atunci, dați-mi voie să privesc cu circumspecție demersul lor, care mă duce cu gândul la un film documentar de teleenciclopedia, cu imaginile acelea în care vedeam un leu rănit după o bătaie dată pentru grupul său, iar atunci când își oblojește rănile, crezându-l singur, apar iscoditoare și gălăgioase hienele. Când leul de ridică, hienele fug…

Președintele PNL Mureș

Ciprian Dobre

spot_img

Hot this week

spot_img

Școala din Bogata, reabilitată cu aproape 3 milioane lei

Lucrările de modernizare a Școlii Gimnaziale din Bogata, județul...

Aplicația Apel 112 poate transmite date vitale salvatorilor

O aplicație instalată pe telefon ar putea face diferența...

Intrare gratuită la Zoo Târgu Mureș, până la ora 23:00

Grădina Zoologică din Târgu Mureș își sărbătorește cea de-a...

Excavator în flăcări la Vânători! Pompierii au intervenit

Un incendiu la un excavator a provocat intervenția pompierilor...

Viteză excesivă pe DN 15: 142 de șoferi sancționați

Polițiștii rutieri din Mureș au desfășurat duminică, 23 august...

Topics

Bărbat dispărut în Târgu Mureș! Poliția îl caută

Un bărbat dispărut în Târgu Mureș este căutat de...

Incendiu lângă Sighișoara! Cinci mașini, afectate

Un incendiu de vegetație la Rora, în municipiul Sighișoara,...

Accident pe Via Transilvanica! Salvamont a intervenit

Intervenție Salvamont, duminică, 23 august, pe Via Transilvanica, în...

Related Articles

Popular Categories