spot_img

Frauda de vot la Sighisoara

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, referitoare la faptul că la o secție de votare din Sighișoara, un alegător ar fi primit cinci buletine de vot gata ștampilate, Centrul de Comunicare Județean Mureș este abilitat să comunice următoarele:

Polițiștii municipiului Sighișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un alegător care s-ar fi prezentat la o secție de votare din municipiul Sighișoara pentru exercitarea dreptului electoral, ar fi primit un buletin de vot pentru alegerea primarului, pe care ar fi fost deja aplicată o ștampilă de vot.

La fața locului s-a deplasat patrula responsabilă în a interveni și verifica incidentele electorale semnalate, stabilind faptul că pe masa unui membru din comisia secției de votare se aflau șase buletine de vot pentru funcția de primar, pe care erau deja aplicate ștampile de vot, unul dintre acestea fiind înmânat alegătorului în cauză, respectiv o femeie de 25 de ani.

În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, cercetările fiind continuate sub supravegherea unității de parchet competente pentru verificarea tuturor împrejurărilor producerii incidentului.

spot_img

Hot this week

spot_img

Intrare gratuită la Zoo Târgu Mureș, până la ora 23:00

Grădina Zoologică din Târgu Mureș își sărbătorește cea de-a...

Excavator în flăcări la Vânători! Pompierii au intervenit

Un incendiu la un excavator a provocat intervenția pompierilor...

Viteză excesivă pe DN 15: 142 de șoferi sancționați

Polițiștii rutieri din Mureș au desfășurat duminică, 23 august...

Bărbat dispărut în Târgu Mureș! Poliția îl caută

Un bărbat dispărut în Târgu Mureș este căutat de...

Incendiu lângă Sighișoara! Cinci mașini, afectate

Un incendiu de vegetație la Rora, în municipiul Sighișoara,...

Topics

Accident pe Via Transilvanica! Salvamont a intervenit

Intervenție Salvamont, duminică, 23 august, pe Via Transilvanica, în...

Poliția și-a prezentat meseria tinerilor din Târnăveni

Tinerii interesați de o carieră în Poliție au avut...

Bărbat de 71 de ani, dispărut în Târgu Mureș

UPDATE: Bărbatul a fost găsitPolițiștii din Târgu Mureș caută...

Related Articles

Popular Categories