spot_img

POLIȚIA MUREȘ, ALĂTURI DE COMUNITATE, LA MUREȘ HALF MARATHON 2026

În acest weekend, zona centrală a municipiului Târgu Mureș a fost animată de energie, mișcare și spirit de comunitate, cu ocazia evenimentului sportiv VW Mureș Half Marathon 2026, cel mai mare concurs de alergare organizat până acum în oraș, reunind aproximativ 2.100 de participanți și numeroși susținători.

Alături de mureșeni s-au aflat și polițiștii din județul Mureș, care au participat, în număr însemnat, la competiție.

Nu mai puțin de 55 de polițiști, cei mai mulți din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, dar și din cadrul altor structuri partenere, precum Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Mureș, Serviciul Județean de Poliție Transporturi Mureș și alte structuri colaboratoare, au luat startul la cursele de 5 km, 10 km, semimaraton și ștafetă.

Prin grija Serviciului Pregătire Profesională, participarea polițiștilor mureșeni a avut loc, și în acest an, sub semnul echipei și al unității, într-un context care ne-a oferit ocazia de a fi mai aproape de comunitate și de oamenii alături de care ne desfășurăm activitatea zi de zi.

Dincolo de uniformă și responsabilitățile profesionale, astfel de momente ne reamintesc cât de importante sunt echilibrul, sănătatea, mișcarea și spiritul de echipă, inclusiv în afara programului de muncă.

Pregătirea continuă, disciplina și perseverența rămân valori care ne însoțesc permanent, inclusiv în activitățile sportive.

Mulțumim celor care au susținut acest demers și care contribuie constant la consolidarea spiritului de echipă în rândul polițiștilor mureșeni: Corpul Național al Polițiștilor – Consiliul Teritorial Mureș, Asociația Internațională a Polițiștilor IPA – Regiunea Mureș și Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL – Filiala Mureș.

Totodată, adresăm mulțumiri organizatorilor, Mureș Runners și VW Mureș Half Marathon 2026, pentru oportunitatea de a participa, și în acest an, într-un număr atât de mare, la un eveniment care promovează sănătatea, sportul, mișcarea și apropierea dintre oameni.

Salutăm și susținem inițiativele și evenimentele din județul Mureș care reușesc, prin sport și implicare, să aducă atât de frumos comunitatea împreună !

spot_img

Hot this week

spot_img

Operațiune dramatică pe Mureș: 43 de oi în râu

Operațiune neobișnuită și contracronometru, joi, 20 august, în localitatea...

Vrei o carieră în Poliție? IPJ Mureș vine la Târnăveni

Tinerii din Târnăveni și din împrejurimi care se gândesc...

Scandal la un cămin din Târgu Mureș: mizerie și acuzații

Imagini greu de privit și acuzații serioase privind condițiile...

Mare scandal la Târgu Mureș: teren de 1,3 milioane €

Un mare scandal are loc la Târgu Mureș. Un...

UMFST scoate 25 de locuri pentru asistență medicală militară

O nouă oportunitate pentru tinerii care vor să combine...

Topics

Operațiune dramatică pe Mureș: 43 de oi în râu

Operațiune neobișnuită și contracronometru, joi, 20 august, în localitatea...

Vrei o carieră în Poliție? IPJ Mureș vine la Târnăveni

Tinerii din Târnăveni și din împrejurimi care se gândesc...

Scandal la un cămin din Târgu Mureș: mizerie și acuzații

Imagini greu de privit și acuzații serioase privind condițiile...

Mare scandal la Târgu Mureș: teren de 1,3 milioane €

Un mare scandal are loc la Târgu Mureș. Un...

UMFST scoate 25 de locuri pentru asistență medicală militară

O nouă oportunitate pentru tinerii care vor să combine...

Alertă în Târgu Mureș! Minoră dispărută

Alertă în Târgu Mureș, după dispariția unei fete în...

Viceprimarul din Pogăceaua, trimis în judecată

O urmărire pornită pe drumurile din Pogăceaua, cu polițiști...

Consultații de pneumologie gratuite la SCJU Târgu Mureș

Pacienții care au nevoie de investigații și consultații pentru...

Related Articles

Popular Categories