Monday, February 2, 2026
2 C
Târgu Mureş
-3.4 C
Reghin
1.4 C
Luduș
spot_img

Mecanicul de locomotivă care a făcut accident, beat, la Coroisânmărtin a fost reținut

În continuarea cercetărilor efectuate de Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni, bărbatul de 59 de ani, din comuna Adămuș, a fost reținut la data de 9 ianuarie a.c., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,părăsirea postului și prezența la serviciu sub influența băuturilor alcoolice ori a altor substanțe”, faptă prevăzută de Codul penal.

Reamintim că, la data de 6 ianuarie 2025, în jurul orei 21.00, polițiștii au fost sesizați prin intermediul unui apel la 112 cu privire la un eveniment produs pe DJ 142 C, în afara localității Coroisânmărtin, la trecerea la nivel cu calea ferată, între un autoturism și un tren.

În urma evenimentului, 3 persoane, pasagere în autoturism au fost transportate pentru acordarea îngrijirilor medicale, respectiv o femeie de 65 de ani, cetățean german, o femeie de 34 de ani din localitatea Viișoara și o minoră de 11 ani, din Viișoara.

Conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscopic, rezultatul testului de respirație fiind negativ.

De asemenea, în urma testării cu aparatele din dotare a conducătorului locomotivei, un bărbat de 59 de ani, din comuna Adămuș, a rezultat o concentrație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus ulterior la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, rezultatul analizelor de laborator fiind pozitiv.

În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet, poliţiștii l-au reţinut pe bărbat, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Urmează ca în cursul acestei zile, în continuarea cercetărilor, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni să se pronunțe asupra dispunerii unei alte măsuri preventive.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Hot this week

spot_img

Relaxare fără grabă: luni mai lungi la Centrul Spa & Wellness Potaissa

Începând cu această perioadă, Centrul Spa & Wellness Potaissa...

Val de sancțiuni la Târgu Mureș! Amenzi de peste 110.000 lei într-o singură săptămână

Săptămâna trecută a fost una fierbinte pentru Poliția Locală...

Programul Filarmonicii de Stat Mureș | 2–8 februarie 2026

Filarmonica de Stat Mureș propune, în săptămâna 2–8 februarie...

Ce a făcut Peter Ferenc la șefia CJ Mureș?

Activitatea Consiliul Județean Mureș, coordonată de președintele Peter Ferenc,...

Topics

Related Articles

Popular Categories