spot_img

Știrea cititorului: CE NAIBA SE ÎNTÂMPLĂ LA PRIMĂRIA UNGHENI?

Pe adresa redacției RefleqtMureș a sosit o sesizare cu privire la activitatea întreprinsă de primarul și viceprimarul orașului Ungheni. Este vorba, mai degrabă, de INACTIVITATEA acestora.

„Primar și viceprimar de oraș plecați în străinătate, în același timp, fără ca să figureze defapt în concediu. Se întâmplă în județul Mureș în orașul Ungheni. Cei doi lipsesc încă de vineri, 15 septembrie. Luni și marți, săptămâna aceasta, ei se aflau, în continuare plecați din țară. Primarul în Spania iar viceprimarul în Turcia, conform unor surse de încredere din instituție. În mod normal unul dintre ei ar fi trebuit să fie în instituție pentru a asigura funcționarea acesteia. Mai exact pentru a putea semna actele zilnice. Este o obligație legală ca unul din cei doi să fie în instituție așa cum prevede și Codul Administrativ: “Preşedintele şi vicepreşedinţii aceluiaşi consiliu judeţean, primarul şi viceprimarul, respectiv viceprimarii aceleiaşi unităţi/ subdiviziuni administrativ-teritoriale nu pot efectua concediul de odihnă simultan”.

Conform surselor cei doi ar fi pontați ca și cum se află la lucru însă nu sunt. Nu știm dacă altcineva din instituție semnează în locul unuia dintre ei însă acest lucru nu e greu de aflat. Scripta manent. Oficial, când oamenii întreabă ei se află “prin localitate cu treabă” sau sunt “plecați în Târgu Mureș”, evident, tot cu treabă. Cine ar putea verifica aceste aspecte? Prefectura, ITM-ul sau doar mass-media? Nu credem că este foarte greu de verificat mai ales că amândoi au plecat pe calea aerului iar la solicitarea oficială a unei instituții abilitate se pot verifica datele la care au ieșit și au reintrat în țară.

În urmă cu un an, presa locală mureșeană, publica o serie de articole care îl vizau pe același viceprimar, acuzat la acea dată că ar fi plecat în concediu, “pe șustache”, în timp ce primarul se afla în concediu de odihnă legal, încălcând astfel Codul Administrativ. Iată că în orașul Ungheni din județul Mureș acest lucru se întâmplă din nou. ”, este emailul pe care l-am primit astăzi.

spot_img

Hot this week

spot_img

ANAF pune presiune pe firme: 30 iunie este ultima zi pentru o obligație fiscală importantă

Mii de firme din România trebuie să fie atente...

Vasile Grec: „aventura mea ca și primar al Comunei Sânger, s-a încheiat”

Iată că s-a încheiat și referendumul privind demiterea primarului...

Oficial: Referendumul de la Sânger VA FI VALIDAT

Este ora 14:18 minute (ora scrierii acestui articol) și...

Topics

Related Articles

Popular Categories