spot_img

Perchezitii la o retea de lupte de caini

La data de 20 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Mureș au pus în executare, în județul Mureș, două mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de organizarea de lupte între câini, de a-i pregăti în acest scop, precum și de a participa cu câini la astfel de lupte și intervenții chrirurgicale neautorizate (cupare de urechi).

În urma perchezițiilor, a fost identificat un exemplar canin având urechile cupate, față de acesta fiind emis ordin de plasare în adăpost, întrucât a fost folosit la lupte cu câini.

De asemena, au fost ridicate mai multe înscrisuri și un telefon mobil, în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii au aplicat, față de proprietarul exemplarelor canine, patru sancțiuni contravenționale, conform OUG nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinelui fără stăpân și Legii 205 din 2004 privind protecția animalelor, în valoare de 8.000 de lei.

Totodată, a mai fost emis un ordin de plasare în adăpost pentru un alt exemplar canin nemicrocipat, nesterilizat, ținut în condiții necorespunzătoare.

Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.

spot_img

Hot this week

spot_img

Incendiu nocturn – pompierii au luptat cu flacarile, la Miercurea Nirajului

Ore intregi de lupta cu flacarile, pentru pompierii mureseni,...

Sorin Hățăgan – out din politica ludușeană

Decizia pronunțată recent de Secția de Contencios Administrativ a...

Bărbat fugit din Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș

L-AȚI VĂZUT? ANUNȚAȚI IMEDIAT POLIȚIA!La data de 1 mai...

ACȚIUNI DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI PENTRU SIGURANȚA ELEVILOR

În această săptămână, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mureș...

Pompierii din Mureș au rupt competiția! Aur la descarcerare și premii pe bandă rulantă

Performanță de excepție pentru lotul reprezentativ al ISU Mureș,...

Topics

Related Articles

Popular Categories