spot_img

Accidente la Sighișoara și Lăpușna – intervin pompierii

Un accident rutier GRAV s-a produs, în această după-amiază, la Sighișoara, iar la fața locului au intervenit pompierii.

„Pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara au fost solicitați să intervină în municipiul Sighișoara, pe strada Nicolae Iorga, în urma ruperii unei țevi de gaz, produsă în urma unei loviri cu un autoturism.

La locul evenimentului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.”, transmite Lt. Călușeri Alexandra, de la ISU Mureș.

De asemenea, la Lăpușna, ca urmare a unei autoaccidentări, două persoane au fost rănite.

„Pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin au fost solicitați cu puțin timp în urmă să intervină la o autoaccidentare produsă în localitatea Lăpușna.

La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ibănești.

În urma evenimentului au rezultat două victime neîncarcerate, echipajele intervenind pentru acordarea primului ajutor și asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.”, transmite Lt. Călușeri Alexandra de la ISU Mureș.

spot_img

Hot this week

spot_img

ARMĂ LETALĂ ASCUNSĂ ÎN LOCUINȚĂ! MASCAȚII AU DESCINS ÎN MUREȘ

Dimineață tensionată în județul Mureș, unde polițiștii și luptătorii...

Mișcare disperată a viitorului fost primar din Sânger

Peste doar patru zile, comunitatea din Sânger este chemată...

Relaxare de vară la Centrul Spa & Wellness Potaissa: program extins pentru sezonul estival

Vara este momentul perfect pentru câteva ore dedicate sănătății...

Topics

Related Articles

Popular Categories