spot_img

Prins in flagrant cand vindea droguri

DEPISTAT ÎN FLAGRANT DELICT, ÎN TIMP CE AR FI COMERCIALIZAT 500 DE GRAME DE SUBSTANȚE PSIHOACTIVE

La data de 15 iulie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat pentru comiterea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.

La aceeași dată, acesta a fost prins în flagrant delict, în timp ce ar fi vândut aproximativ 500 de grame de substanță psihoactivă (2 MMC).

La data de 15 iulie, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea bărbatului în cauză, iar astăzi, 16 iulie, magistrații au dispus măsura arestării preventive a acestuia, pentru 30 de zile.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

spot_img

Hot this week

spot_img

Jaf la Luduș. 16.800 de lei furați

Un tânăr de 29 de ani din Luduș a...

Tragedia de la Sângeorgiu de Mureș – toate detaliile

Au fost făcute publice toate informațiile oficiale despre tragedia...

Târgu Mureș intră pe harta europeană Art Nouveau

Târgu Mureș intră pe harta europeană Art Nouveau, după...

Urs surprins pe șine, în Gara Câmpu Cetății

O apariție neașteptată a fost surprinsă în zona Gării...

Al doilea magazin Lidl din Sighișoara prinde contur

Lucrările la al doilea magazin Lidl din Sighișoara avansează...

Topics

Motociclist ajuns în șanț între Măgherani și Sărățeni

Un accident de motocicletă între Măgherani și Sărățeni s-a...

Tragedie la Sângeorgiu de Mureș. A murit pe trotinetă

Un accident mortal cu trotineta la Sângeorgiu de Mureș...

Școala din Chețani, transformată cu peste 3 milioane lei

Schimbare majoră pentru elevii din Chețani chiar înainte de...

Related Articles

Popular Categories