spot_img

Incendiu la Daneș! Anexe gospodărești și un autoturism, afectate de flăcări

Un incendiu a izbucnit, cu puțin timp în urmă, în localitatea Daneș, unde o anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări, mobilizând rapid forțe importante de intervenție.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara au intervenit de urgență cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, fiind sprijiniți de un echipaj SMURD. În ajutor a venit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Daneș, pentru a limita extinderea incendiului.

La sosirea echipajelor, focul se manifesta la nivelul anexei, existând riscul de propagare la construcțiile din apropiere. Intervenția promptă a pompierilor a dus la localizarea incendiului, iar în aceste momente se acționează pentru lichidarea completă a focarelor.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Mureș, în urma incendiului au fost afectate anexe gospodărești pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, precum și un autoturism aflat în apropiere.

Din primele date, nu au fost raportate victime.

Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției și a cercetărilor specifice.

Informațiile au fost transmise de lt. Călușeri Alexandra, din cadrul ISU Mureș.

spot_img

Hot this week

spot_img

VEȘTE URIAȘĂ PENTRU COPIII DIN IERNUT! Parcul Central va fi transformat complet cu fonduri europene

Copiii din Iernut au motive serioase de bucurie! Primarul...

20 de echipe, zeci de proiecte și sute de idei la cea de-a doua ediție a MGC League – Călătorie în Spațiu

Sala Sporturilor „Ella Kovacs” din Luduș a devenit, pentru...

Turda, destinația perfectă pentru un weekend de vară. Ștrandul Durgău și lacurile sărate își așteaptă vizitatorii

Temperaturile plăcute și zilele însorite transformă acest sfârșit de...

Topics

Related Articles

Popular Categories