Astăzi, 23 aprilie 2026, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Miercurea Nirajului au pus în executare 23 de mandate de percheziție domiciliară, în comunele Eremitu și Ghindari, dar și în orașul Sovata, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea de infracțiuni din domeniul silvic.
Cercetările polițiștilor vizează tăierea fără drept și sustragerea de material lemnos, în cursul acestui an, de pe cantonul silvic nr. 12 Șilea Nirajului.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea confiscării, aproximativ 110 metri steri de material lemnos fără documente de proveniență, 28 de motofierăstraie, în valoare estimată de 50.000 de lei, 11 topoare, 11 hamuri și 2 atelaje hipo.
Totodată, polițiștii au pus în executare 6 mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la sediul unității pentru audieri și continuarea verificărilor.
În baza probatoriului administrat până în prezent, față de doi bărbați, de 21 și 26 de ani, ambii din comuna Eremitu, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, în vederea documentării întregii activități infracționale.
Perchezițiile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Poliției municipiului Târgu Mureș, Poliției orașului Miercurea Nirajului, secțiilor de poliție rurală Gornești, Band, Râciu și Ungheni, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, specialiștilor criminaliști, jandarmilor, precum și al specialiștilor silvici din cadrul Gărzii Forestiere Brașov – Serviciul Teritorial Mureș.
În paralel, a fost desfășurată o acțiune cu efective mărite pe raza comunei Eremitu, pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, cu participarea polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pentru Protecția Animalelor, Biroului Siguranță Școlară și Biroului Rutier.
În cadrul activităților pe linie rutieră, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, fiind reținut un certificat de înmatriculare. De asemenea, au fost efectuate mai multe testări pentru consumul de alcool, fără a fi înregistrate rezultate pozitive.
Pe linie economică, au fost verificate 9 societăți comerciale, fiind aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 5.000 de lei, conform O.U.G. nr. 28/1999.
În ceea ce privește regimul armelor și munițiilor, au fost verificate mai multe persoane deținătoare de arme, fără a fi constatate nereguli.
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au verificat 6 deținători și 6 exemplare canine, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale, dintre care 2 avertismente și 4 amenzi, în valoare totală de 6.000 de lei.
Totodată, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat 5 activități informativ-preventive pe tema violenței în mediul școlar, de care au beneficiat aproximativ 120 de persoane, respectiv elevi și cadre didactice din cadrul Școlii Gimnaziale „Dr. Nyulas Ferenc” Eremitu și Grădiniței cu Program Normal Eremitu.
De asemenea, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au efectuat verificări privind persoane dispărute, mandate de executare a pedepsei închisorii și persoane aflate sub efectul unor măsuri preventive.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale și creșterea gradului de siguranță în rândul comunității.






