În ultima zi din 2025, președinte liderului Ligii a 4-a Elite, ACS Academica Transilvania Târgu Mureș, Rareș Vîrtic, a prezentat concluziile unui an de succes pentru formația mureșeană.
„Anul 2025 ne-a adus numeroase rezultate frumoase și confirmarea faptului că proiectul nostru este pe drumul cel bun. Am reușit să creștem considerabil numărul de copii înscriși în cadrul clubului, un semn clar al încrederii pe care comunitatea o are în munca noastră. Totodată, am atras alături de noi, antrenori noi, tineri, dedicați și plini de entuziasm, care contribuie activ la dezvoltarea sportivă și umană a copiilor și jucătorilor noștri.
Echipa de seniori, adevărata locomotivă a clubului, a avut un parcurs remarcabil, reușind să încheie sezonul 2024–2025 pe un loc 2, pe deplin meritat. Mai mult decât atât, în vara acestui an am reușit să întărim lotul de jucători, iar rezultatele nu au întârziat să apară: am terminat turul campionatului 2025–2026 pe primul loc, demonstrând unitate, valoare și ambiție.
La minifotbal feminin, performanța a fost una deosebită, echipa noastră reușind să obțină titlul de vicecampioană națională, un rezultat care ne face mândri și care confirmă potențialul acestui segment important din cadrul clubului.
Un alt pas important făcut în acest an a fost inițierea discuțiilor pentru un parteneriat cu cea mai importantă academie de fotbal din România, Academia Hagi, un demers care ne oferă perspective excelente pentru viitor și pentru creșterea nivelului de performanță.
Privim cu încredere către anul 2026, cu speranța că ne va aduce multe bucurii și îndeplinirea obiectivelor pe care ni le-am propus. Ne așteaptă multă muncă, dar suntem convinși că, prin seriozitate, unitate și pasiune, vom reuși să mai facem un pas înainte în acest proiect frumos.
În încheiere, doresc să mulțumesc tuturor celor implicați: copiilor, părinților, jucătorilor, antrenorilor, sponsorilor și suporterilor, fără de care aceste rezultate nu ar fi fost posibile. Împreună construim viitorul!
Vă doresc tuturor un An Nou Fericit și plin de realizări!”, a declarat Președinte A.C.S. Academica Transilvania Târgu Mureș,
Vîrtic Rareș
Etapa a 14-a din Liga a 4-a Elite la fotbal va avea loc, cel mai probabil, la finele lunii februarie, în funcție de starea vremii.




