spot_img

Perchezitii la braconieri

PERCHEZIȚII PENTRU INFRACȚIUNI LA REGIMUL PISCICOL

În această dimineață, sub supravegherea procurorului de caz, polițiștii Serviciului de Ordine Publică Mureș – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au pus în aplicare trei mandate de percheziție, în comuna Sânpaul, la persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni la regimul piscicol.

Din cercetări a reieșit că, în perioada noiembrie 2023 – ianuarie 2024, persoanele vizate ar fi pescuit ilegal pe râul Mureș, folosind plase monofilament și unelte confecționate artizanal, încălcând astfel prevederile legale.

În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au identificat și ridicat, pentru continuarea cercetărilor, mai multe obiecte folosite la săvârșirea faptei, respectiv o barcă gonflabilă, plase monofilament și pripoane.

De asemenea, a fost identificat 4,6 mc material lemnos deținut ilegal, ridicat în vederea confiscării.

În baza probatoriului administrat de polițiști, un bărbat de 34 de ani, din Dileul Mic, a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă în scopul executării măsurii.

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș, dar și al reprezentanților Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Mureș.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea unității de parchet competente, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă monofilament, faptă prevăzută și pedepsită de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

spot_img

Hot this week

spot_img

Mureșeni răniți în Grecia, în stare critică după accident

Doi mureșeni răniți în Grecia se află în stare...

Jaf la Luduș. 16.800 de lei furați

Un tânăr de 29 de ani din Luduș a...

Tragedia de la Sângeorgiu de Mureș – toate detaliile

Au fost făcute publice toate informațiile oficiale despre tragedia...

Târgu Mureș intră pe harta europeană Art Nouveau

Târgu Mureș intră pe harta europeană Art Nouveau, după...

Urs surprins pe șine, în Gara Câmpu Cetății

O apariție neașteptată a fost surprinsă în zona Gării...

Topics

Mureșeni răniți în Grecia, în stare critică după accident

Doi mureșeni răniți în Grecia se află în stare...

Jaf la Luduș. 16.800 de lei furați

Un tânăr de 29 de ani din Luduș a...

Tragedia de la Sângeorgiu de Mureș – toate detaliile

Au fost făcute publice toate informațiile oficiale despre tragedia...

Târgu Mureș intră pe harta europeană Art Nouveau

Târgu Mureș intră pe harta europeană Art Nouveau, după...

Urs surprins pe șine, în Gara Câmpu Cetății

O apariție neașteptată a fost surprinsă în zona Gării...

Al doilea magazin Lidl din Sighișoara prinde contur

Lucrările la al doilea magazin Lidl din Sighișoara avansează...

Motociclist ajuns în șanț între Măgherani și Sărățeni

Un accident de motocicletă între Măgherani și Sărățeni s-a...

Tragedie la Sângeorgiu de Mureș. A murit pe trotinetă

Un accident mortal cu trotineta la Sângeorgiu de Mureș...

Related Articles

Popular Categories