spot_img

Ce amenzi pot primi firmele pentru nerespectarea obligațiilor financiar-contabile

Modificările aduse de Ordonanța trenuleț (OUG nr. 115/2023) la Legea Contabilității au crescut considerabil amenzile pentru nerespectarea obligațiilor financiar-contabile de către companii. În unele cazuri, acestea s-au dublat, arată o analiză realizată de Miruna Dragoman, senior manager PwC România. Toate modificările introduse se aplică începând cu situațiile financiare anuale aferente exercițiului financiar 2023.

Înainte de modificări, o societate care deținea active și datorii sau efectua operațiuni economico-financiare fără să le înregistreze în contabilitate putea fi sancționată cu sume cuprinse între 1.000 și 10.000 lei. Începând cu sfârșitul anului 2023, ea poate fi amendată cu sume cuprinse între 2.000 și 20.000 lei, practic duble față de nivelul anterior.

O altă modificare de impact este legată de existența manualului de politici și proceduri contabile. Astfel, dacă o societate nu respecta prevederile emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la aprobarea politicilor și procedurilor contabile, înainte putea fi sancționată cu amenzi între 300 și 4.000 lei. Acum poate primi amenzi între 4.000 și 10.000 lei.

Dacă o societate nu efectuează inventarierea patrimoniului cel puțin o dată pe an, începând cu anul 2023 poate fi sancționată cu amenzi între 3.000 lei și 20.000 lei, față de valorile anterioare cuprinse între 400 și 5.000 lei. 

O altă modificare cu impact semnificativ este cea referitoare la sancțiunile/amenzile aplicate pentru nerespectarea prevederilor cu privire la utilizarea și ținerea registrelor de contabilitate și întocmirea și utilizarea documentelor justificative pentru toate operațiunile efectuate și înregistrate în contabilitate, dar și păstrarea și arhivarea acestora. Practic, prin modificările aduse, amenzile se măresc de la 300 – 4.000 lei la valori cuprinse între 2.000 lei și 20.000 lei.

Citește analiza integrală aici.

spot_img

Hot this week

spot_img

AUR Mureș împarte peste 300 de ghiozdane elevilor

Cu doar câteva zile înainte de începerea noului an...

Descoperire șocantă în Mureș! Bărbat găsit mort

Descoperire șocantă în județul Mureș, după câteva zile de...

Atacat de urs după un accident pe DN13A

Momente teribile pe DN13A, la Sângeorgiu de Pădure, după...

86.600 de elevi încep școala în județul Mureș

Aproximativ 86.600 de elevi din județul Mureș se pregătesc...

Ajungem MARI caută 40 de voluntari în județul Mureș

Programul Ajungem MARI caută 40 de voluntari în județul...

Topics

AUR Mureș împarte peste 300 de ghiozdane elevilor

Cu doar câteva zile înainte de începerea noului an...

Descoperire șocantă în Mureș! Bărbat găsit mort

Descoperire șocantă în județul Mureș, după câteva zile de...

Atacat de urs după un accident pe DN13A

Momente teribile pe DN13A, la Sângeorgiu de Pădure, după...

86.600 de elevi încep școala în județul Mureș

Aproximativ 86.600 de elevi din județul Mureș se pregătesc...

Ajungem MARI caută 40 de voluntari în județul Mureș

Programul Ajungem MARI caută 40 de voluntari în județul...

Șapte noi polițiști la Penitenciarul Târgu Mureș

Penitenciarul Târgu Mureș are șapte noi polițiști de penitenciare,...

Zbor direct Târgu Mureș – Nürnberg, din decembrie

O nouă destinație internațională va fi disponibilă de pe...

Incendiu uriaș la Luduș! RO-ALERT pentru populație

Incendiu de proporții la Luduș, unde pompierii intervin, la...

Related Articles

Popular Categories