spot_img

Protest IMENS în fața Prefecturii Mureș – se strigă soarta AzoMureș

Situația celui mai mare combinat de îngrășăminte din Ardeal stă pe un adevărat butoi cu pulbere, iar tensiunea pare să crească de la o zi la alta.

Astfel, în condițiile în care negocierile duse de Romgaz pentru preluarea Azomureș sunt în impas și mii de angajați ai combinatului se pregătesc să rămână pe drumuri, federațiile sindicale au decis să ia atitudine.

Astăzi, în fața Prefecturii Mureș, va avea loc un imens protest, organizat de CNSRL Frăția – cea mai mare federație sindicală din România.

Protestul este programat între orele 11:00 și 13:00 și, prin intermediul acestuia, sindicaliștii doresc să tragă un serios semnal de alarmă cu privire la situația jalnică a combinatului Azomureș.

spot_img

Hot this week

spot_img

Rechizite pentru peste 300 de copii din mediul rural

Peste 300 de copii din mediul rural ar putea...

Incendiu violent la Bălăușeri: 400 mp afectați

Un incendiu la Bălăușeri a mobilizat, în noaptea de...

Polițiștii îi așteaptă pe tineri la ProEtnica

Tinerii interesați de o carieră în Poliție vor putea...

Exercițiu militar la Târgu Mureș: doi răniți

Un exercițiu militar la Târgu Mureș s-a încheiat, joi...

„Luduș Curat”: afli când se ridică gunoiul de pe strada ta

Locuitorii din Luduș au la dispoziție un nou instrument...

Topics

Școala din Bogata, reabilitată cu aproape 3 milioane lei

Lucrările de modernizare a Școlii Gimnaziale din Bogata, județul...

Aplicația Apel 112 poate transmite date vitale salvatorilor

O aplicație instalată pe telefon ar putea face diferența...

Intrare gratuită la Zoo Târgu Mureș, până la ora 23:00

Grădina Zoologică din Târgu Mureș își sărbătorește cea de-a...

Related Articles

Popular Categories