spot_img

Polițiștii din Mureș au intrat în forță într-o operațiune internațională! Percheziții în România și Ucraina, într-un dosar uriaș de fraude online

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au făcut parte dintr-o amplă operațiune internațională de combatere a criminalității informatice, desfășurată simultan în România, Republica Moldova și Ucraina.

Trei polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Combaterea Infracțiunilor Contra Patrimoniului și Grupări Infracționale din cadrul IPJ Mureș au participat, în 25 iunie 2026, la acțiunea operativă comună „Joint Action Day”, alături de autorități și structuri specializate din mai multe state europene.

Anchetatorii au pus în executare 25 de mandate de percheziție, dintre care 8 în România și 17 în Ucraina. Patru dintre descinderile din Ucraina au vizat sedii în care funcționau centre de intermediere telefonică (call-center), folosite, potrivit anchetatorilor, în cadrul unei rețele de fraude informatice.

Dosarul vizează infracțiuni grave, printre care înșelăciuni prin false investiții online („investment scam”), acces ilegal la sisteme informatice și efectuarea de operațiuni financiare frauduloase.

Operațiunea a fost coordonată de autorități judiciare din România, Republica Moldova și Ucraina, în colaborare cu polițiști specializați din cele trei state, sub coordonarea EUROJUST și cu sprijinul EUROPOL.

Reprezentanții IPJ Mureș precizează că implicarea polițiștilor mureșeni s-a bazat pe activitățile investigative desfășurate în dosare penale instrumentate la nivelul inspectoratului, informațiile obținute fiind integrate în ancheta comună internațională. Cooperarea dintre structurile de aplicare a legii a contribuit la documentarea activității infracționale și la desfășurarea acțiunii de amploare.

Polițiștii atrag atenția că fraudele cu investiții online sunt tot mai răspândite și le recomandă cetățenilor să nu furnizeze date bancare unor persoane necunoscute, să nu instaleze aplicații de control la distanță la solicitarea unor pretinși consultanți financiari și să verifice cu atenție autenticitatea platformelor de investiții înainte de a transfera bani.

În cazul în care există suspiciuni că au fost victime ale unei fraude informatice, oamenii sunt îndemnați să sesizeze de îndată Poliția.

spot_img

Hot this week

spot_img

10 pentru Mureș – județul nostru ARE UN ELEV DE 10 la Evaluarea Națională

Rezultatele (înainte de contestații) la Evaluarea Națională 2026, clasează...

Final tragic pe râul Mureș! Persoana dispărută a fost găsită fără viață în apropierea podului din Lechința

Misiunea contracronometru desfășurată de salvatori pe râul Mureș s-a...

Topics

10 pentru Mureș – județul nostru ARE UN ELEV DE 10 la Evaluarea Națională

Rezultatele (înainte de contestații) la Evaluarea Națională 2026, clasează...

Related Articles

Popular Categories