spot_img

PERCHEZIȚII PENTRU DOCUMENTAREA ACTIVITĂȚII INFRACȚIONALE DE EVAZIUNE FISCALĂ

În dimineața acestei zile, 18 februarie 2025, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, a pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, în județul Mureș, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 241/2005.

Perchezițiile au vizat documentarea activității infracționale și stabilirea prejudiciului în urma neînregistrării în parte a unor activități producătoare de venituri.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Poliției municipiului Târgu Mureș, Serviciului Criminalistic, Serviciului Acțiuni Speciale și a inspectoratelor județene de poliție Galați, Brașov, Sibiu și Dâmbovița.

Facem precizarea că efectuarea percheziției domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluționării cauzei, care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

spot_img

Hot this week

spot_img

AUR Mureș împarte peste 300 de ghiozdane elevilor

Cu doar câteva zile înainte de începerea noului an...

Descoperire șocantă în Mureș! Bărbat găsit mort

Descoperire șocantă în județul Mureș, după câteva zile de...

Atacat de urs după un accident pe DN13A

Momente teribile pe DN13A, la Sângeorgiu de Pădure, după...

86.600 de elevi încep școala în județul Mureș

Aproximativ 86.600 de elevi din județul Mureș se pregătesc...

Ajungem MARI caută 40 de voluntari în județul Mureș

Programul Ajungem MARI caută 40 de voluntari în județul...

Topics

Șapte noi polițiști la Penitenciarul Târgu Mureș

Penitenciarul Târgu Mureș are șapte noi polițiști de penitenciare,...

Zbor direct Târgu Mureș – Nürnberg, din decembrie

O nouă destinație internațională va fi disponibilă de pe...

Incendiu uriaș la Luduș! RO-ALERT pentru populație

Incendiu de proporții la Luduș, unde pompierii intervin, la...

Related Articles

Popular Categories