spot_img

Bătaie în centrul Reghinului – mai multe persoane reținute

La data de 9 septembrie 2024, în jurul orei 11:00, polițiștii din Reghin au fost sesizați cu privire la producerea unui scandal în centrul municipiului, cu implicarea mai multor persoane care se agresează reciproc și provoacă
distrugeri la autoturismele deținute.

La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de poliție, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, dar și echipaje de jandarmi.

Au fost identificate persoanele participante, conflictul fiind aplanat, acestea fiind conduse la sediul poliției, în vederea luarii măsurilor care se impun.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea liniștii și ordinii publice și distrugere.

Având în vedere conflictul produs în centrul municipiului Reghin la data de 9 septembrie a.c., precizăm faptul că, în continuarea cercetărilor efectuate și în baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Reghin au dispus măsura reținerii față de șapte persoane (șase bărbați și o femeie), cu vârste cuprinse între 22 și 44 de ani, toate din comuna Fărăgău.

În cursul nopții, acestea au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, în vederea executării măsurilor dispuse.

Cercetările continuă în acest caz în vederea documentării întregii activități infracționale, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin.

spot_img

Hot this week

spot_img

Zbor direct Târgu Mureș – Nürnberg, din decembrie

O nouă destinație internațională va fi disponibilă de pe...

Incendiu uriaș la Luduș! RO-ALERT pentru populație

Incendiu de proporții la Luduș, unde pompierii intervin, la...

Incendiu în Mura Mică. Proprietara a suferit arsuri

Momente dramatice, duminică seara, în localitatea Mura Mică, comuna...

Farmacii de gardă Luduș în septembrie 2026

Locuitorii din Luduș și din localitățile învecinate vor avea...

Desfășurare de forțe în Târgu Mureș – la un pas de scandal

Desfășurare de forțe în Târgu Mureș, sâmbătă seara, după...

Topics

Institutul Inimii din Târgu Mureș, inaugurat luni

Una dintre cele mai mari investiții realizate în ultimii...

Gest uriaș la Târgu Mureș: o femeie salvează vieți

Un gest făcut într-un moment de o durere greu...

Persoană căzută într-o fântână, la Sântana de Mureș

Intervenție de urgență, sâmbătă, la Sântana de Mureș, după...

Related Articles

Popular Categories