spot_img

Omor și sinucidere, lângă Miercurea Nirajului

La data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 22.30, prin intermediul unui apel 112 s-a sesizat faptul că, la un imobil din comuna Vărgata, localitatea Valea, ar fi avut loc un omor urmat de un act de suicid.

La locația indicată în apel polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificat trupul unei femei de 35 de ani și al unui bărbat de 32 de ani, prezentând mai multe urme de plăgi produse cu un posibil obiect tăietor-înțepător la nivelul gâtului.

Personalul echipajului medical ajuns, de asemenea, la fața locului a constatat decesul celor două persoane.

Față de cele constatate, în cauză s-a constituit o echipă operativă, formată din procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, polițiști specializați din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic, care au desfășurat activitățile specifice de cercetare, pentru a se stabili cu exactitate starea de fapt și succesiunea producerii evenimentului.

Cadavrele au fost transportate la Institutul de Medicină Legală Târgu Mureș în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor de deces.

În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, cercetările fiind preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș.

spot_img

Hot this week

spot_img

Mașină scăpată de sub control lovește o conductă de gaz

Momente de panică în localitatea Adămuș, unde un accident...

Mașină cuprinsă de flăcări după un accident

Un accident rutier petrecut la intrarea în localitatea Botorca,...

Mureșul, lovit de accidente! Un nou impact la Sânpaul

Județul Mureș pare să traverseze o perioadă neagră în...

Salvamont Mureș vă invită la o drumeție în Călimani

Serviciul Public Județean Salvamont Mureș marchează Ziua Națională Salvamont...

Kinetoterapia pediatrică îi ajută pe copii să crească mari

Mișcarea este una dintre cele mai importante componente ale...

Topics

Seară de foc pe șoselele din Mureș! Două accidente

Seara de marți a adus noi momente de panică...

Final cumplit! Cei doi copii au murit

Sfârșit devastator al unei intervenții care a ținut cu...

Luptă dramatică pentru viața a doi copii

Momente sfâșietoare în localitatea Cipău, județul Mureș! Operațiunea contracronometru...

Related Articles

Popular Categories