spot_img

Șofer din Luduș, prins beat prin Grindeni

La data de 23 noiembrie a.c., în jurul orei 18.55, polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Luduș au oprit, în localitatea Grindeni, un autoturism, condus de un tânăr de 29 de ani, din orașul Luduș.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice.

Polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

*

La data de 24 noiembrie a.c., în jurul orei 00.48, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat un conducător auto, de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Sinaia din Târgu Mureș, deși se afla sub influența alcoolului.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, în continuare fiind condus la spital spre a-i fi prelevate mostre biologice.

Polițiștii au mai constatat nereguli în conformitate cu normele de circulație pe drumurile publice, respectiv utilizarea telefonului mobil, nepurtarea centurii de siguranță și lipsa documentelor de identitate.

Astfel, au fost aplicate sancțiuni în acord cu O.U.G. 195/2002R, în valoare de 2030 de lei.

De asemenea, în cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

spot_img

Hot this week

spot_img

19 KM DE DRUM JUDEȚEAN INTRĂ ÎN MODERNIZARE ÎN MUREȘ

Consiliul Județean Mureș face un nou pas pentru modernizarea...

PERSOANĂ ÎNECATĂ LA CUCI

O intervenție contracronometru a avut loc în localitatea Orosia,...

DESCINDERI ÎN MUREȘ! MASCATII AU INTRAT ÎN 15 LOCAȚII

O amplă acțiune a polițiștilor din Mureș este în...

SITUAȚIE CRITICĂ ÎN SÂNCRAIU DE MUREȘ!

Locuitorii comunei Sâncraiu de Mureș sunt chemați să economisească...

A violat o copilă de 14 ani din Reghin

Bărbat de 46 de ani, arestat după ce a...

Topics

19 KM DE DRUM JUDEȚEAN INTRĂ ÎN MODERNIZARE ÎN MUREȘ

Consiliul Județean Mureș face un nou pas pentru modernizarea...

PERSOANĂ ÎNECATĂ LA CUCI

O intervenție contracronometru a avut loc în localitatea Orosia,...

DESCINDERI ÎN MUREȘ! MASCATII AU INTRAT ÎN 15 LOCAȚII

O amplă acțiune a polițiștilor din Mureș este în...

SITUAȚIE CRITICĂ ÎN SÂNCRAIU DE MUREȘ!

Locuitorii comunei Sâncraiu de Mureș sunt chemați să economisească...

A violat o copilă de 14 ani din Reghin

Bărbat de 46 de ani, arestat după ce a...

POLIȚIST DIN MUREȘ, TRIMIS ÎN JUDECATĂ DE DNA

Un fost ofițer al Biroului Rutier din cadrul Poliției...

Voltaj, tradiție și oameni de valoare la Zilele Sărmășene

Orașul Sărmașu se pregătește pentru unul dintre cele mai...

Sângeorgiu de Mureș, refugiul perfect pentru relaxare

La doar câteva minute de Târgu Mureș, Sângeorgiu de...

Related Articles

Popular Categories