Locuitorii satului Grindeni, din comuna Chețani, dar și cei plecați în alte zone ale țării sau în străinătate sunt invitați să revină acasă, duminică, 30 august 2026, pentru o zi dedicată comunității, tradițiilor și revederii.
Sub mesajul „Rădăcinile ne leagă, oamenii ne fac satul!”, organizatorii pregătesc o adevărată serbare câmpenească la Grindeni, cu momente simbolice, deschiderea oficială pe terenul de sport, program artistic, masă comună și activități dedicate întregii comunități.
Evenimentele vor începe la ora 12:00 și vor continua până seara.
Ziua începe cu sfințirea și plantarea unui copac
Primul moment al zilei este programat la ora 12:00, la Centrul Social Multicultural din Grindeni.
Aici va avea loc sfințirea și plantarea unui copac, gest pe care organizatorii îl descriu drept unul simbolic, dedicat „rădăcinilor și viitorului”.
De la ora 13:00, manifestările se mută pe terenul de sport, unde este programată deschiderea oficială a evenimentului.
O oră mai târziu începe distracția.
De la 14:00, participanții vor avea parte de un program artistic care va include muzică, dansuri și diferite momente pregătite pentru public.
Programul nu se încheie după spectacole. Organizatorii își propun ca oamenii să rămână împreună până seara, într-o atmosferă de sărbătoare, cu muzică, voie bună și revederi între cei care trăiesc în sat și cei care se întorc acasă special pentru această zi.
Masă comună și o zi dedicată comunității
Pe tot parcursul serbării sunt anunțate mai multe activități.
Participanții vor avea parte de masă comună, vor putea face fotografii și păstra amintiri de la întâlnire, iar organizatorii anunță activități destinate tuturor categoriilor de vârstă.
Un loc aparte îl va ocupa și momentul de recunoștință dedicat celor care au plecat din Grindeni, dar nu au uitat de sat.
Mesajul evenimentului este adresat în mod special oamenilor care, deși și-au construit viața în alte localități sau peste hotare, continuă să considere Grindeni locul de care îi leagă originile.
Programul zilei de 30 august:
12:00 – Sfințire și plantare copac, la Centrul Social Multicultural
13:00 – Deschiderea oficială, pe terenul de sport
14:00 – Program artistic cu muzică, dansuri și momente pentru public
Până seara – Muzică, voie bună, discuții și momente petrecute împreună
„Veniți acasă! Satul are nevoie de voi. Vă așteptăm!”, este invitația transmisă pentru serbarea câmpenească de la Grindeni din 30 august.
Evenimentul își propune astfel să fie mai mult decât o simplă petrecere: o zi în care oamenii satului să se reîntâlnească și să păstreze vie legătura dintre generații și comunitatea din Grindeni.






