spot_img

Expoziția de Taurine de la Breaza a adunat parlamentarii de Mureș. AUR și PSD, prezenți la evenimentul dedicat fermierilor

Comuna Breaza a găzduit cea de-a XI-a ediție a Expoziției de Taurine, un eveniment devenit tradiție în județul Mureș, care a reunit crescători de animale, autorități locale și reprezentanți ai clasei politice.

Printre participanți s-a numărat și deputatul AUR de Mureș, Răzvan Biro, prezent alături de echipa organizației județene. Acesta a discutat cu fermierii despre problemele cu care se confruntă sectorul zootehnic, precum creșterea costurilor de producție, birocrația, accesul dificil la finanțare și nevoia unui sprijin mai consistent pentru agricultura românească.

Reprezentanții AUR au transmis că susțin dezvoltarea agriculturii și consideră că fermierii trebuie sprijiniți prin politici care să le ofere condiții mai bune pentru a-și continua activitatea.

La eveniment a fost prezentă și deputata PSD de Mureș, Dumitrița Gliga, care a evidențiat importanța păstrării târgurilor și expozițiilor tradiționale din mediul rural.

„Mă bucur că există preocupare pentru organizarea acestor târguri tradiționale, deoarece ele fac parte din cultura zonei noastre și ar fi mare păcat să o pierdem”, a transmis parlamentarul social-democrat.

Dumitrița Gliga a adresat felicitări Primăriei Breaza, Asociației Crescătorilor de Bovine din județul Mureș, Clubului Văcarilor din Breaza și tuturor gospodarilor care au participat cu animale la expoziție, exprimându-și speranța că manifestarea va continua mulți ani de acum înainte.

Expoziția de Taurine de la Breaza a confirmat, încă o dată, interesul comunității pentru zootehnie și tradițiile rurale, reunind atât crescători de animale, cât și numeroși vizitatori veniți să admire exemplarele expuse și să participe la una dintre cele mai apreciate sărbători ale satului mureșean.

spot_img

Hot this week

spot_img

Excavator în flăcări la Vânători! Pompierii au intervenit

Un incendiu la un excavator a provocat intervenția pompierilor...

Viteză excesivă pe DN 15: 142 de șoferi sancționați

Polițiștii rutieri din Mureș au desfășurat duminică, 23 august...

Bărbat dispărut în Târgu Mureș! Poliția îl caută

Un bărbat dispărut în Târgu Mureș este căutat de...

Incendiu lângă Sighișoara! Cinci mașini, afectate

Un incendiu de vegetație la Rora, în municipiul Sighișoara,...

Accident pe Via Transilvanica! Salvamont a intervenit

Intervenție Salvamont, duminică, 23 august, pe Via Transilvanica, în...

Topics

Poliția și-a prezentat meseria tinerilor din Târnăveni

Tinerii interesați de o carieră în Poliție au avut...

Bărbat de 71 de ani, dispărut în Târgu Mureș

UPDATE: Bărbatul a fost găsitPolițiștii din Târgu Mureș caută...

Ciprian Dobre atacă PSD: „România are nevoie de reforme”

Deputatul PNL Mureș Ciprian Dobre lansează un atac politic...

Related Articles

Popular Categories