spot_img

RAZIE „BLITZ” în Reghin! Șofer prins cu mașină neînmatriculată, iar polițiștii au descoperit și un autoturism pus sub sechestru

Polițiștii au organizat, în seara de 17 iulie, o amplă acțiune de tip „BLITZ” pe raza municipiului Reghin, alături de jandarmi și polițiști locali. Controalele au vizat atât siguranța rutieră, cât și depistarea persoanelor urmărite sau implicate în activități infracționale.

În doar câteva ore, oamenii legii au verificat 68 de autovehicule și au legitimat 80 de persoane. Totodată, 32 de șoferi au fost testați pentru consumul de alcool, iar alți doi au fost verificați pentru consumul de substanțe psihoactive.

În timpul acțiunii, polițiștii au prins în flagrant un conducător auto care circula cu un autoturism neînmatriculat, fiind întocmit dosar penal pentru infracțiune la regimul rutier.

Controalele au scos la iveală și un autoturism asupra căruia fusese instituit sechestru asigurător.

Pe lângă acestea, polițiștii au aplicat șase sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regulilor de circulație.

Reprezentanții IPJ Mureș anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței pe drumurile publice.

spot_img

Hot this week

spot_img

Aplicația Apel 112 poate transmite date vitale salvatorilor

O aplicație instalată pe telefon ar putea face diferența...

Intrare gratuită la Zoo Târgu Mureș, până la ora 23:00

Grădina Zoologică din Târgu Mureș își sărbătorește cea de-a...

Excavator în flăcări la Vânători! Pompierii au intervenit

Un incendiu la un excavator a provocat intervenția pompierilor...

Viteză excesivă pe DN 15: 142 de șoferi sancționați

Polițiștii rutieri din Mureș au desfășurat duminică, 23 august...

Bărbat dispărut în Târgu Mureș! Poliția îl caută

Un bărbat dispărut în Târgu Mureș este căutat de...

Topics

Incendiu lângă Sighișoara! Cinci mașini, afectate

Un incendiu de vegetație la Rora, în municipiul Sighișoara,...

Accident pe Via Transilvanica! Salvamont a intervenit

Intervenție Salvamont, duminică, 23 august, pe Via Transilvanica, în...

Poliția și-a prezentat meseria tinerilor din Târnăveni

Tinerii interesați de o carieră în Poliție au avut...

Related Articles

Popular Categories