spot_img

Nu toate știrile trebuie scrie… nici citite

În februarie am împlinit 17 ani de jurnalism, dar asta nu este important … important este faptul că, din punct de vedere jurnalistic, ca și uman, în fiecare zi avem oportunitatea să evoluăm, să învățăm noi și noi lucruri și să aplicăm informațiile primite, asumate, asimilate, prin prisma materialelor pe care le livrăm… sau nu!

Bunăoară, de-a lungul carierei mi-am făcut un obicei să scriu repede și primul atunci când apărea câte o informație despre o percheziție sau acțiune a IPJ, BCCO, DIICOT, în desfășurare, în zona Turda – Câmpia Turzii .. „pac, să scriu primul”. În egală măsură nu înțelegeam care este motivul pentru care purtătorii de cuvânt de la IPJ Cluj așteaptă atââât de mult timp, până prezintă o comunicare oficială cu referire la percheziția sau acțiunea de care eu aflam de la 6 jumate sau 7.

Apoi, într-o zi, mi-a picat o fisă și am adresat o întrebare: „oare… eu, scriind rapid, imediat după ce aflu de percheziție, nu pot aduce prejudicii acelei acțiuni? Oare… nu pun în gardă pe cineva, care n-ar trebui pus în gardă?”.  Așa am început ca, dacă aflu de o percheziție, să aștept comunicarea oficială înainte să spun ce știu despre subiect, iar dacă știu ceva ce nu s-a comunicat… să nu spun.

EI bine, în această seară, am mai tras o învățătură. Astăzi, în jurul orei 14:00, s-a petrecut un caz, o situație extremă, despre care am primit informații și chiar un clip video, doar că … este o situație care, dacă eu – ca jurnalist-  o prezint, îi pot determina și pe alții să recurgă la aceleași gesturi. Am făcut o cercetare psihologică pe ideea respectivă și da… știrile despre astfel de situații nu neapărat merită scrise … și nici citite.

Înainte de a fi jurnalist de senzațional, de a fi primul, de a fi breaking news, eu… SUNT RESPONSABIL asupra impactului pe care știrea mea o are în mințile oricărui cititor care mă urmărește, fie pe refleqtmedia.ro, fie pe stirimures.ro. Ei bine, tocmai din această responsabilitate, câteodată chiar dacă știu… nu spun, sau dacă totuși spun, nu spun în detaliu.

Da, știu, nu există CNA pentru site-urile de știri, doar dacă publici video pe youtube, tiktok sau facebook … dar pentru mine există o autocenzură, care eu cred că este benefică pentru societate, deoarece cred din tot sufletul că eu, prin articolele pe care le scriu, influențez oameni, care le citesc.

A trebuit să ajung aproape la 40 de ani ca să-mi dau seama că nu întotdeauna „breaking news” și „exclusiv” sunt de bun augur… câteodată e bine să fii și molcom, ardelean.

Ah … și apropo, vă rog, nu mă mai întrebați în privat cum îl cheamă pe x sau pe y implicat în diverse accidente sau în diverse situații. E de prost gust.

spot_img

Hot this week

spot_img

Razie fulger în Târgu Mureș: Amenzi pe bandă rulantă

Polițiștii rutieri din Târgu Mureș au ieșit din nou...

Drumeția Salvamont Mureș a umplut autobuzele

Interes impresionant pentru drumeția organizată de Salvamont Mureș cu...

Reghin investește în transportul electric

Municipiul Reghin face un nou pas spre un transport...

Incendiu puternic la Săulia! Două anexe în flăcări

Un incendiu izbucnit în această seară în localitatea Săulia,...

Complexul Memorial „Petőfi Sándor”, redeschis

Complexul Memorial „Petőfi Sándor” din Albești a fost inaugurat...

Topics

Razie fulger în Târgu Mureș: Amenzi pe bandă rulantă

Polițiștii rutieri din Târgu Mureș au ieșit din nou...

Drumeția Salvamont Mureș a umplut autobuzele

Interes impresionant pentru drumeția organizată de Salvamont Mureș cu...

Reghin investește în transportul electric

Municipiul Reghin face un nou pas spre un transport...

Incendiu puternic la Săulia! Două anexe în flăcări

Un incendiu izbucnit în această seară în localitatea Săulia,...

Complexul Memorial „Petőfi Sándor”, redeschis

Complexul Memorial „Petőfi Sándor” din Albești a fost inaugurat...

Pista de biciclete din Sângeorgiu intră în linie dreaptă

Vești bune pentru iubitorii mersului pe bicicletă din Sângeorgiu...

Șofer răpus la volan! Impact violent pe DN13

Un grav accident rutier s-a produs în jurul orei...

Potop de frustrare la Cucerdea – un consilier NU ȘTIE LEGEA

Ca urmare a prezenței StiriMures.ro la Cucerdea și a...

Related Articles

Popular Categories