spot_img

Incendii nocturne la Deaj și Răzoare

Pompierii mureșeni intervin în aceste momente la două incendii care au izbucnit aproape simultan.

Primul a izbucnit la Deaj, comuna Mica, unde acționează pompierii de la Târnăveni.

„Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târnăveni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit în localitatea Deaj, comuna Mica.

La fața locului intervin două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Incendiul este localizat, acesta manifestându-se la întreaga locuință, pe o suprafață de aproximativ 120 mp. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

În aceste momente se acționează pentru lichidarea incendiului și înlăturarea efectelor negative.”, transmite Locotenent Alexandra Călușeri, de la ISU Mureș.

Pe de altă parte, la Răzoare, comuna Miheșu de Câmpie, un incendiu amenință să mistuie o casă întreagă. Acolo intervin pompierii de la Sărmașu.

„Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Sărmașu au fost solicitați să intervină în localitatea Răzoare, comuna Miheșu de Câmpie, strada Mihai Vodă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case de locuit.

La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

Incendiul a fost lichidat, acesta afectând aproximativ 50 mp din acoperiș.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime.”, menționează Locotenent Alexandra Călușeri, de la ISU Mureș.

spot_img

Hot this week

spot_img

Incendiu în Mura Mică. Proprietara a suferit arsuri

Momente dramatice, duminică seara, în localitatea Mura Mică, comuna...

Farmacii de gardă Luduș în septembrie 2026

Locuitorii din Luduș și din localitățile învecinate vor avea...

Desfășurare de forțe în Târgu Mureș – la un pas de scandal

Desfășurare de forțe în Târgu Mureș, sâmbătă seara, după...

Institutul Inimii din Târgu Mureș, inaugurat luni

Una dintre cele mai mari investiții realizate în ultimii...

Gest uriaș la Târgu Mureș: o femeie salvează vieți

Un gest făcut într-un moment de o durere greu...

Topics

Persoană căzută într-o fântână, la Sântana de Mureș

Intervenție de urgență, sâmbătă, la Sântana de Mureș, după...

Rechizite pentru peste 300 de copii din mediul rural

Peste 300 de copii din mediul rural ar putea...

Incendiu violent la Bălăușeri: 400 mp afectați

Un incendiu la Bălăușeri a mobilizat, în noaptea de...

Related Articles

Popular Categories